Timisoara

°C



Prefectul Octavian Țunea: ”Bine că nu e zăpadă mare, că nu avem armată în Caraș-Severin”

octavian_tunea-14934(2).jpgPrefectul județului Caraș-Severin, Octavian Țunea, a coordonat, joi, ședința Colegiului Prefectural, care a avut de abordat, printre alte subiecte, activitatea desfășurată de Structura Teritorială pentru Probleme Speciale în anul 2011, activitatea Casei Corpului Didactic și activitatea depusă de Registrul Auto Român. Întâlnirea a stat însă sub imperiul situației înzăpezirilor din țară. Din fericire, Caraș-Severinul e, deocamdată, ocolit de fenomene extreme. A nins mai mult în Almăj, a spus prefectul Țunea, dar această zapadă e foarte bună pentru agricultori.  ”Noroc că nu avem cantități mari de zăpadă în județ, a spus, pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, prefectul Octavian Țunea, pentru că nu avem armată să participe la deszăpezire, ca în alte zone ale țării. Reșița a intrat, însă, într-o anumită restricție în ce privește apa, din cauza secetei din ultimele luni, orașul fiind acum alimentat din Lacul Trei Ape”.  Reprezentantul guvernului în teritoriu a făcut și câteva remarci la adresa protestatarilor reșițeni, afirmând că deține unele informații cum că printre ei s-ai afla unele grupuri plătite. Țunea susține că 80 la sută dintre protestatari sunt revoluționari și că, în general, în piața vin, zilnic, cam aceiași oameni.

 

Citiri: 165

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere