Timisoara

°C



Miting de amploare USL în Timişoara – sâmbătă, la ora 15

b_290_0_16777215_0___images2_stories_proteste.jpg„Cred că vrem cu toţii o altfel de Românie decât cea pe care ne-o oferă Traian Băsescu şi acoliţii” – declară senatorul PNL Nicolae Robu

USL va organiza un miting de mare amploare în Timişoara, sâmbătă, de la ora 15.00. „Un miting la care sperăm să fie prezenţi mii de cetăţeni,  membri şi simpatizanţi USL, dar şi cetăţeni nemulţumiţi de statutul pe care îl au în societatea românească, prin guvernarea PDL, sub oblăduirea lui Traian Băsescu.. Mitingul se va desfăşura în Piaţa Unirii, de la ora 15. În Timişoara, nu este cod portocaliu”, a declarat senatorul Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş.

„În Platforma pentru Timişoara sunt prevederi cu care rezonează, în marea majoritate, poporul român”

Liberalii sunt de acord şi cu prevederile celor care protestează zi de zi în Piaţa Victoriei din Timişoara, şi cu Platforma pentru Timişoara, pe care o promovează aceştia. „În Platforma pentru Timişoara sunt prevederi cu care rezonează, în marea majoritate, poporul român. Noi înşine le-am susţinut, de-a lungul timpului. Am avut disponibilitate pentru abordarea subiectului. Noi dorim să fie alături de noi, în această luptă, cât mai mulţi cetăţeni, nu numai în campania electorală. Cred că vrem cu toţii o altfel de Românie decât cea pe care ne-o oferă Traian Băsescu şi acoliţii. Suntem foarte deschişi şi vrem să avem alături de noi cât mai mulţi cetăţeni”, spune Robu.

Citiri: 469

Comentarii (4)

...
Jos Basescu!
Alexandra Ionescu , 27 January 2012
...
Si daca nu va avea atata amploare? Aici PNL nu mai poate pacali lumea. Pentru mitingul de la Bucuresti au declarat 160 participanti dar ei au reusit sa trimita cu greu 2 autocare pe jumatate goale, 50 de persoane in total. Daca de acum incep cu asa minciuni, cum sa catige simpatia si votul? Ce ne spune Robu depre asta? Chiar nu vedeti ca doar Monarhia ne mai poate salva de atata miciuna?
Mircea , 28 January 2012
jos cu hotii !!!
spune d-le Robu ,cati liberali si psd-isti au fost pana acum la conducere,cati au detinut functii in aparatul de stat si ce au facut pt tara in afara de faptul ca au furat,distrus si vandut tara in cardasie cu tovarasii portocalii aflati astazi la conducere?Da,noi oamenii din popor vrem sa-si dea demisia Basescu si sa cada guvernul Boc dar,NU VA VREM PE VOI CEI DIN USL SA LE LUATI LOCUL !CLAR?NU_L VREM NICI PE PONTA NICI PE CRIN LA CONDUCEREA TARII!!!CINE A MAI FOST SA NU MAI AIBA DREPTUL DE A CANDIDA
obama cu banana , 28 January 2012
...
S-a adeverit ca a fost un mare fassssss.USL are sustinere aproape de ZERO! Robule, asta a fost cel mai mare miting din Timisoara? La cate ai fost? Tu sti cati timisoreni au fost in strada la vizita regelui Mihai din 1997? Dar probabil tu erai la fel de absent si atunci...
Mircea , 28 January 2012

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere