În data de 29 ianuarie 2010, în jurul orei 7.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului Combaterii Infracţionalităţii Transfrontaliere din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, acţionând în baza unor date şi informaţii cu privire la desfăşurarea de activităţi de contrabandă cu ţigări, au declanşat o acţiune specifică în zona de competenţă.
Astfel, pe raza localităţii Grădinari, sat Greoni, frontieriştii au oprit pentru control un autoturism marca BMW, înmatriculat în judeţul Timiş. La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de 7.500 pachete ţigări, de diferite mărci, bunuri pentru care şoferul nu a putut prezenta documente justificative. În cadrul primelor cercetări, şoferul autoturismului, C. Valentin, în vârstă de 41 de ani, domiciliat în judeţul Timiş, a declarat că “a colectat ţigările de la două persoane din localitatea Reşiţa şi intenţiona să le comercializeze pe piaţa neagră din Timişoara”. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 50.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu suma de 1.500 lei.
SEMNEAZĂ PETIȚIA!
►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului
Semnaţi petiția on line
Recuperarea creanței istorice de la Germania de peste 18 miliarde de euro

Radu Golban
S.C. HELP TRANS S.R.L.
Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin
ANGAJEAZĂ:
DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii
Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.
Telefoane de contact:
0255/571925; 0740098662;
0744607924; 0720039629
Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro
.gif)
.jpg)