Acasă Economic Evenimente de informare în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră...

Evenimente de informare în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia

DISTRIBUIȚI

Secretariatul Comun din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara a organizat în data de 29 ianuarie 2018 un prim Forum pentru Identificarea de Parteneri de proiect. Organizarea acestui eveniment a avut ca scop sprijinirea autorităților publice locale, școlilor, spitalelor și ONG-urilor din România și Serbia, în calitate de potențiali aplicanți, să-și găsească un partener transfrontalier. Forumul organizat ieri la Reșița s-a bucurat de un real succes, oferind posibilitatea celor aproximativ 60 de participanți din România și 40 de participanți din Serbia să stabilească și să dezvolte parteneriate în vederea realizării unor proiecte transfrontaliere româno-sârbe de care să beneficieze toți cetățenii din zona de graniță. Un al doilea Forum pentru Identificare de Parteneri urmează să fie organizat în Serbia, la Smederevo, în data de 07 februarie 2018.

Școlile, spitalele, organizațiile non-profit și autoritățile publice locale din România și Serbia, interesate în depunerea unor proiecte transfrontaliere româno-sârbe trebuie să aibă în mod obligatoriu un partener din țara vecină, iar propunerile de proiecte trebuie să fie depuse până la data limită de 30 martie 2018, ora 16.00, ora locală a României, în mod exclusiv prin accesarea portalului e-MS: http://ems-rors.mdrap.ro

Suma alocată pentru acest apel de propuneri de proiecte este de aproximativ 20 de milioane de euro.

În perioada următoare pentru a facilita accesul la informații și instruirea celor care doresc să acceseze fonduri europene prin intermediul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia, Secretariatul Comun împreună cu Autoritatea de Management și Autoritatea Națională din Serbia, vor organiza în aria eligibilă a programului mai multe evenimente de informare și promovare a celui de al doilea apel pentru propuneri de proiecte.

Evenimente Data Locația
Prezentări interactive ale

Formularului de Aplicare

30.01.2018 Zrenjanin, Serbia
31.01.2018 Drobeta Tr. Severin
Forum pentru Identificarea

de Parteneri

07.02.2018 Smederevo, Serbia
Prezentarea sistemului electronic de management  (e-MS).

Cum se completează Formularul de aplicație și anexele.

13.02.2018 Pančevo, Serbia
14.02.2018 Reșița
Prezentarea bugetului de proiect

și a costurilor eligibile

20.02.2018 Kikinda, Serbia
21.02.2018 Drobeta Tr. Severin
27.02.2018 Bor, Serbia
28.02.2018 Timișoara

Potențialii beneficiari, precum și toți cei interesați de cooperarea transfrontalieră româno-sârbă în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia pot obține mai multe informații accesând Ghidul Aplicantului disponibil pe  site-ul: www.romania-serbia.net.

Comentarii

comentarii