Acasă Actualitate Examen şi colocviu pentru Gradul I în preoţie, la Mitropolia Banatului din...

Examen şi colocviu pentru Gradul I în preoţie, la Mitropolia Banatului din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Mitropolia Banatului a informat că, în prima parte a zilei de vineri, 25 octombrie, va avea loc susţinerea lucrărilor pentru obţinerea gradului I, de către candidaţii care au promovat colocviul de admitere la gradul I în anul precedent (un număr de 25 de clerici). De asemenea, va fi organizat și un nou colocviu de admitere la gradul I în preoţie, în după-amiaza aceleiași zile, la Centrul eparhial din Timişoara.

Dosarele candidaţilor (în număr de 28), au fost depuse la Sectorul învăţământ al Centrului eparhial Timişoara în perioada 1 – 23 octombrie a.c.

În vederea alegerii unui subiect pentru lucrarea de grad, candidatul s-a consultat cu unul din profesorii coordonatori (care va fi prezent în comisia colocviului), iar titlul lucrării, formulat în urma acestei consultări, va fi propus, spre aprobare, în cadrul colocviului de admitere. Colocviul de admitere se susține pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Sfântul Sinod al BOR, pentru fiecare materie în parte.

Evaluarea la colocviul de admitere la gradul I se face prin calificative, respectiv admis/respins. Examinarea va urmãri cu prioritate verificarea capacitãții candidaților de a sesiza şi de a soluționa implicațiile practice pastoral-misionare, social-filantropice sau administrative-gospodărești ale temei tratate.

În ce priveşte lucrările de grad ale candidaţilor care au promovat colocviul de admitere la gradul I în anul precedent, acestea au fost depuse până la data de 30 septembrie a.c. Lucrarea metodico-ştiințificã se elaboreazã în perioada unui an de zile și se susține la colocviul din anul următor în perioada octombrie-decembrie.  Susținerea lucrãrii se desfãşoarã în sedințã publicã, organizatã în cadrul unei comisii de specialitate. Lucrarea de grad I se elaboreazã sub îndrumarea unui conducãtor ştiințific care poate fi un profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea în care candidatul susține examenul.

Criterii pentru aprecierea susținerii  lucrării vor fi: 1. Demonstrarea capacității de sinteză, a cunoaşterii temeinice, aprofundate a problemei tratate; 2. Susținerea într-o manieră  problematizată, nu descriptivă; 3. Prezentarea şi susținerea ideilor majore din punct de vedere teoretic; 4. Sublinierea valorii practic-aplicative a demersului întreprins; 5. Capacitatea de valorificare a conținutului lucrărilor bibliografice mai importante în argumentarea ideilor şi a concluziilor; 6. Capacitatea de argumentare a valorii lucrării; 7. Utilizarea mijloacelor moderne pentru susținerea lucrării.

Nota minimã de promovare este 8 (opt).

Comentarii

comentarii