Acasă Eveniment Exil de zi şi noapte, la Uniunea Scriitorilor

Exil de zi şi noapte, la Uniunea Scriitorilor

DISTRIBUIȚI

Redactor la Radio Timişoara, prozatoare prolifică, poetă uneori. Este vorba despre Veronica Balaj, una dintre cele mai perseverente personalităţi din lumea culturală timişoreană, din ultimii 20 de ani, cea care şi-a lansat volumul de poezii „Exil de zi şi noapte”. S-a întâmplat vineri, 12 noiembrie, de la ora 12.00, în sala de cenaclu a revistei Orizont, la cea mai recentă întâlnire a scriitorilor timişoreni. Volumul, apărut la editura Anthropos, a fost publicat în variantă bilingvă, în urma colabărării dintre autoare şi traducătoarea Rodica Opreanu. „Veronica Balaj este o poetă care se joacă frumos cu limba română, în propria poezie. O poezie care se dovedeşte convingătoare, într-un spaţiu al fantezismului liric”, a punctat editorul Lucian Alexiu, în deschiderea evenimentului. Atât volumul, cât şi autoarea s-au bucurat de descrierile pline de superlative ale Graţielei Benga, Ion Marin Almăjan şi Vladimir Jurăscu, acesta din urmă recitând, la sugestia Veronică Balaj, două poeme din volumul „Exil de zi şi noapte”. În final, poeta a mulţumit prietenilor prezenţi şi a citit, vizibil emoţionată, câteva poezii.

Comentarii

comentarii