Domeniile Murani aduce spiritul Crăciunului mai aproape cu o experiență unică pentru iubitorii sărbătorilor de iarnă, oferind un spectacol ce se va desfășura zilnic începând cu 30 noiembrie. Accesul costă de la 90 de lei de persoană, iar biletele pot fi rezervate pe site-ul oficial al Domeniilor Murani (www.murani.ro). Grupurile mari și evenimentele exclusive pot suna direct la numărul de telefon 0767 051 232.
Intră în lumea lui Moș Crăciun
Vizitatorii vor fi purtați într-o incursiune captivantă, unde devin parte integrantă din poveste. Casa lui Moș Crăciun, cu decoruri festive și activități pentru toate vârstele, este punctul central al experienței. Punctul culminant va fi apariția lui Moș Crăciun, care, ca în povești, va coborî pe horn pentru a se întâlni cu toți musafirii.
Desfășurătorul unui spectacol de neuitat
Printre activitățile magice, vizitatorii vor trăi momente speciale, de la întâmpinarea pe terasa decorată, la gustări-surpriză la foc de tabără, sesiuni de lucru la bancul de creație al Moșului și degustări de turtă dulce. Momentul preferat de cei mici va fi depunerea scrisorilor în cutia poștală a Moșului, urmată de intrarea în căsuța acestuia și o sesiune de povești cu Moșul în carne și oase. La final, fiecare participant va primi un certificat care să-i amintească vizita la Casa lui Moș Crăciun și va putea păstra amintirea într-o fotografie.
Evenimentul se încheie cu o vizită la restaurantul și magazinul de jucării de la Domeniile Murani, un loc unde atmosfera Crăciunului continuă să aducă zâmbete și momente de bucurie pentru toată familia.