Acasă Eveniment Explozie la o casă din cartierul Mehala – Video

Explozie la o casă din cartierul Mehala – Video

DISTRIBUIȚI

O explozie puternică s-a produs, joi dimineața, la o casă din cartierul Mehala din Timișoara. Un apel la 112 a anunțat că sunt cel puțin două victime. Mai multe  echipele de intervenție au intervenit la locul incidentului. Coloană neagră de fum poate fi observată de la o distanță de câțiva kilometri.

În casă se aflau trei persoane. Două dintre acestea sunt transportate la spital cu arsuri de gradele II şi III, fiind vorba de o femeie de 53 de ani cu arsuri de gradul IIB şi III pe o suprafaţă corporală de 30%, şi de un bărbat de 48 de ani, cu arsuri de gradul II/III, pe o suprafaţă corporală de 15%. Victimele sunt conştiente şi stabile hemodinamic.

Cea de-a treia victimă este un bărbat de 81 de ani, imobilizat, care a suferit un atac de panică. El a refuzat transportul la spital.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta atât în interiorul casei, cât şi la nivelul acoperişului.

Incendiul este localizat şi se lucrează pentru lichidarea acestuia.

Potrivit vecinilor, explozia s-ar fi produs după ce, în urmă cu câteva zile, țeava de gaz a fost ruptă de o mașină de gunoi, într-un accident, iar apoi angajații de la Gaze ar fi făcut o lucrare de reparație, se pare de mântuială.

Comentarii

comentarii