Acasă Eveniment Explozie la o locuinţă din Dumbrăviţa. Un bărbat a fost găsit mort,...

Explozie la o locuinţă din Dumbrăviţa. Un bărbat a fost găsit mort, în curtea casei

DISTRIBUIȚI

O explozie s-a produs, miercuri seară, la o locuinţă din comuna Dumbrăviţa, judeţul Timiş, deflagraţia nefiind urmată de incendiu. Un bărbat de aproximativ 80 de ani a fost găsit mort, în curtea casei. 

”Pompierii au fost anunţaţi, miercuri seară, prin apel la 112, despre o posibilă explozie la o locuinţă în comuna Dumbrăviţa. Acolo s-au deplasat de urgenţă pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara cu două autospeciale de stingere, precum şi o ambulanţă SAJ cu medic.

La sosirea la locul intervenţiei a fost găsită în curtea casei o victimă de sex masculin, cu vârstă de aproximativ 80 ani, decedată. Facem precizarea că explozia nu a fost urmată de incendiu şi s-a produs în camera tehnică a centralei termice pe lemne”, a transmis ISU Timiş.

Victima este chiar tatăl doctorului Lădariu Petru Cosmin, directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Timiș.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu precizie toate împrejurările în care a murit bătrânul.

Comentarii

comentarii