Acasă Cultura Expoziţia „Pastel Urban”: Membrii Grupului Prolog au pus Timişoara pe pânză

Expoziţia „Pastel Urban”: Membrii Grupului Prolog au pus Timişoara pe pânză

DISTRIBUIȚI

Cea de-a patra ediţie a Taberei „Pastel Urban” s-a desfăşurat în perioada 29 septembrie – 2 octombrie 2011. În cele câteva zile ale taberei, membrii Grupului Prolog, artiştii Paul Gherasim (Bucureşti), Constantin Flondor (Timişoara), Horea Paştina (Bucureşti), Mihai Sârbulescu (Bucureşti) şi Andrei Rosetti (Deva), au surprins prin pictură arhitectura şi spiritul local al Timişoarei. La mai bine de o lună de la eveniment, Fundaţia Rubin prezintă rezultatul Taberei „Pastel Urban”, într-o expoziţie organizată la Atelierul de Urbanism al Primăriei Municipiului Timişoara (str. Alba Iulia nr. 2), în perioada 17-30 noiembrie 2011. Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 17 noiembrie, de la ora 18.00, în deschidere urmând să vorbească şi criticul de artă Ileana Pintilie. „Participarea la Timişoara a Grupului Prolog, în cadrul proiectului ‹‹Pastel urban››, a dat naştere unui experiment artistic inedit. Invitaţi să lucreze în spaţiul specific timişorean, artiştii grupului, de regulă peisagişti, atraşi de natura sălbatică a locurilor izolate, s-au adaptat şi au creat pasteluri încercând să surprindă spiritul locului. Astfel, acoperişurile, turlele de biserici, vârfurile copacilor au devenit locurile memorabile ale unor impresii fugare ale acestui oraş, privit mereu într-o lumină aurie de apus”, spune prof. univ. Ileana Pintilie, critic de artă. Ediţia din acest an a Taberei „Pastel Urban” a fost realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara, în cadrul conceptului Timişoara – Open art city / Timişoara – Oraş deschis al artelor. Proiectul se doreşte a fi un exemplu militant activ în vederea depunerii candidaturii Timişoarei la statutul de Capitală Culturală Europeană.

 

Comentarii

comentarii