Acasă Actualitate Expoziţie de ceramică a minorilor privaţi de libertate

Expoziţie de ceramică a minorilor privaţi de libertate

DISTRIBUIȚI

Pornind de la premisa că terapia prin artă reprezintă una dintre cele mai bune căi de a ajunge la sufletul unui minor aflat în dificultate, de a relaţiona cu el şi  de a-l ajuta să facă paşi siguri pe lungul drum către reabilitare, trei parteneri şi-au unit forţele în luna iulie 2010 şi au demarat un proiect destinat minorilor, privaţi temporar de libertate. Cei trei parteneri sunt Organizaţia Terapia prin Artă “Doina Pocioianu” (iniţiator), Cluburile Rotary Buziaş şi Timişoara, precum şi Clubul Rotaract Timişoara  (finanţator) şi Centrul de Reeducare Minori Buziaş (beneficiar). Proiectul intitulat “Art-Terapia şi reeducarea infracţionalităţii juvenile” a cuprins, în această etapă, şi o expoziţie cu lucrări de ceramică şi culoare a adolescenţilor beneficiari, precum şi fotografii din cadrul sesiunilor de dans-terapie şi forum teatru. Expoziţia “Paşi către libertate” a avut loc la Casa Artelor Galeria “Pygmalion”, strada Augustin Pacha, nr. 8, P-ţa Unirii Timişoara şi a fost prezentată de artistul plastic Ana Adam. Astfel de evenimente vor mai avea loc şi în lunile următoare.

Comentarii

comentarii