Acasă Cultura Expoziția omagiu Toma Viorel 1944 – 2021, la galeria de artă Helios...

Expoziția omagiu Toma Viorel 1944 – 2021, la galeria de artă Helios Timișoara

DISTRIBUIȚI

Galeria de artă “Helios” a Uniunii Artiștilor Plastici Timișoara, din Piața Victoriei nr 6, găzduiește până în 8 mai, expoziția omagiu Toma Viorel  (1944-2021).

Evenimentul expozițional reprezintă o recunoaștere adusă pictorului Viorel Toma, care acum o lună a plecat dintre noi.

Artist plastic și cadru didactic al Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în perioada 1994-2011, profesorul universitar doctor Viorel Toma, a contribuit substanțial la capitolul de imagine instituțională atât prin demersul pedagogic de înaltă ținută, cât și prin personalitatea complexă a unui inspirat creator de frumos.

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici Filiala Timișoara din 1975, cu o bogată activitate de creație, completează un portofoliu amplu, dintre care numeroase participări la evenimente expoziționale și un număr mare de expoziții personale, conturează un profil demn de a obține în anul 2005 Meritul Cultural în Grad de Cavaler.

Întreg mediul artistic din Timișoara își exprimă regretul acestei pierderi.

Programul de funcționare al galeriei care găzduieste creațiile este următorul: Galeria de Artă „HELIOS” (Piața Victoriei, nr. 6, Timișoara) – de luni până vineri între orele 10 și 18 și sâmbăta – între orele 10 și 20, iar Galeria Park (str. George Enescu nr. 1, în Parcul Justiției) – de luni până vineri între orele 10 și 16.

 

Comentarii

comentarii