Acasă Actualitate Expoziția temporară „România și Uniunea Europeană – identitate și valori comuneˮ, la...

Expoziția temporară „România și Uniunea Europeană – identitate și valori comuneˮ, la BNR, sucursala regională Timiș

DISTRIBUIȚI

Sucursala regională Timiș a Băncii Naționale a României găzduiește până la finalul lunii decembrie 2023 expoziția temporară „România și Uniunea Europeană – identitate și valori comune”.

Realizată cu sprijinul ambasadelor statelor membre ale Uniunii Europene în România, expoziția le propune vizitatorilor o călătorie imaginară prin toate statele membre ale Uniunii Europene, prin intermediul unor obiecte simbolice, având ca scop nu doar evidențierea parcursului european al României, ci și celebrarea diversității și coeziunii Uniunii Europene. Astfel, conceptul vizual reunește, într-un discurs inedit, exponate generale reprezentative pentru civilizația europeană.

Totodată, vizitatorii pot admira copia certificată a Tratatului de aderare a României la UE, precum și monedele și bancnotele naționale ale statelor din cadrul Uniunii Europene din colecția Băncii Naționale a României. Cu totul inedită este expunerea, pentru prima dată în România, a unor monede euro cu caracter jubiliar, aparținând colecției Val Iacob.

Expoziția poate fi vizitată în cadrul tururilor ghidate gratuite în zilele de marți, orele 10:00-12:00 și joi, orele 13:00-15:00, în urma unei programări prealabile pe site-ul www.bnr.ro la secțiunea Muzeele BNR sau prin transmiterea unui email la adresa educatieBNRTimis@bnro.ro.

Comentarii

comentarii