Acasă Actualitate Expoziție caritabilă de icoane în sprijinul copiilor internați la oncologia Spitalului de...

Expoziție caritabilă de icoane în sprijinul copiilor internați la oncologia Spitalului de Copii Timișoara

DISTRIBUIȚI

Mitropolia Banatului a informat că, în județul Timiș, în Parohia Ghiroda Veche, a fost organizată o expoziție de icoane cu vânzare pictate de tinerii de la grupul de cateheză duminicală „Sf. M. Mc. Gheorghe” și de un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale din Ghiroda.

Acest atelier de pictură s-a desfășurat pe o perioadă de o săptămână, din prima duminică a postului numită a Ortodoxiei și până în duminica a doua, fiind antrenați 21 de tineri ai parohiei, care au pictat cu drag aceste icoane, le-au înrămat și pregătit pentru expoziție sub îndrumarea preotului paroh Caius Andrașoni, a preotului slujitor Ciprian Cristea și a doamnei prof. de Religie Cecilia Cruceru.

Icoanele au fost sfințite și prezentate credincioșilor doritori de a le lua acasă cu îndrumarea de lăsa un bănuț pentru munca depusă de acești tineri minunați, care sunt activi în viața bisericii noastre și în aceste momente mai grele în care suntem restricționați din cauza pandemiei, fiind puși în situația de a menține aceste cateheze cu tinerii noștri prin toate mijloacele, atât fizic cât și online.

Credincioșii din Ghiroda au achiziționat cu multă dragoste toate aceste icoane, iar din banii strânși vor pregăti, împreună cu tinerii parohiei, pachete cu alimente pentru familiile greu încercate din parohie și pachete cu cele de trebuință copiilor internați la secția de Oncologie a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

 

 

Comentarii

comentarii