Acasă Actualitate Expoziție de păsări și animale de blană, la Lugoj

Expoziție de păsări și animale de blană, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Sala de sport „Lavinia Miloșovici” din Lugoj găzduiește, în perioada 3-5 noiembrie, o expoziţie de păsări și animale de blană. Expoziția este organizată de Asociația Sportivă a Crescătorilor de Păsări și Animale Mici „Fauna”, care activează în cadrul Cercului Militar Lugoj, unul dintre cele mai puternice cluburi din ţară, membru fondator al Uniunii Generale a Crescătorilor de Păsări din România. Vor participa peste 60 de crescători din Lugoj, dar și din județele Bihor, Brașov, Caraș-Severin și Cluj, care vor expune peste 700 de specii de păsări și animale cu blană, precum porumbei, găini, curci, bibilici, rate, gâște, iepuri, papagali, canari și alte specii. Expoziția poate fi vizitată vineri, 3 noiembrie, între orele 12 și 18, sâmbătă, 4 noiembrie, între orele 8 și 18, și duminică, 5 noiembrie, în intervalul orar 8-12. Pentru copii și elevi intrarea este gratuită.

 

 

Comentarii

comentarii