Acasă Actualitate Expoziţie inedită la Arad: „Tradițiile pompierilor voluntari arădeni”

Expoziţie inedită la Arad: „Tradițiile pompierilor voluntari arădeni”

DISTRIBUIȚI

În perioada 7-18 septembrie, pe platoul și în holul principal al Primăriei Municipiului Arad se desfăşoară expoziția „Tradițiile pompierilor voluntari arădeni”. Curatorul evenimentului este col. rez. dr. Dan Paicu. „Este unul dintre evenimentele Aradului de care ne mândrim. Încercăm să păstrăm tradiţia veche a acestei regiuni în ceea ce priveşte pompierii voluntari, şi totodată să transmitem mai departe acest lucru generaţiilor de astăzi. Ne dorim să se păstreze acest sistem de organizare, ne dorim să promovăm voluntariatul în domeniul pompierilor, precum şi în alte domenii. Nu putem decât să ne bucurăm că avem o istorie bogată”, a declarat Călin Bibarţ,  viceprimarul municipiului Arad.

Serviciul voluntar de stingere a incendiilor are o istorie frumoasă în Arad, aici constituindu-se prima asociaţie de pompieri voluntari din ţară. „Până în 1936 serviciul de stingere a incendiilor era făcut de pompierii voluntari şi cam de la începutul secolului XX, acest serviciu a fost făcut de pompieri profesionişti. Aradul a fost întotdeauna în fruntea acestei activităţi. Aici s-au constituit patru asociaţii de pompieri. Cea mai longevivă a fost <<Corpul de Gimnastică şi pompieri Aradul Nou >>”, a declarat col.rez.dr. Dan Paicu.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Județean Arad, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, ISU „Vasile Goldiș” Arad și Asociația Teritorială de Acțiune Civică Arad. În 18 septembrie va avea loc „Parada Formațiilor Civile de Pompieri”, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente organizate an de an în preajma datei de 13 septembrie, când în România se sărbătoreşte „Ziua Pompierilor”.

Comentarii

comentarii