Acasă Cultura Expoziție inedită, la Muzeul din Lugoj: “Spiritualitatea tradițională germană din Banat –...

Expoziție inedită, la Muzeul din Lugoj: “Spiritualitatea tradițională germană din Banat – costume populare șvăbești”

DISTRIBUIȚI

Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj organizează, în colaborare cu Forumul Democrat al Germanilor din Banat, joi, 15 august 2019, începând cu orele 19.00, la sediul muzeului, vernisajul expoziției „Spiritualitatea tradițională germană din Banat – costume populare șvăbești”, în ideea de-a ilustra, prin port, povestea multiculturalității și interculturalității bănățene în general și a celei lugojene în mod special. „Prilejuită de Ruga orașului nostru, manifestarea este inedită prin prisma obiectelor extrem de valoroase ce vor putea fi admirate pentru prima dată la Lugoj, exponatele aparţinând  în exclusivitate minunatei colecţii a doamnei prof. Edith Singer (membru fondator  și coordonator al ansamblului folcloric german „Banater Rosmarein” din Timișoara, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Timișoara, referent cultural al Fundației Adam Müller Guttenbrunn). Astfel, vizitatorii vor putea descoperi în vitrinele noastre expoziționale piese vestimentare unice  ale portului tradițional al șvabilor bănățeni de la sfârșit de secol XIX și început de secol XX, dar și din perioada interbelică, aflate într-o impecabilă stare de conservare: costume de mireasă, de tânără fată, costume de sărbătoare pentru femei și bărbați, dar și podoabe de cap sau fotografii de epocă, toate  redând cu fidelitate spiritul și tradițiile germanilor din satele Banatului de câmpie, deal și munte (județele Timiș, Caraș-Severin și Arad). Existența etniei germane în Banat, mai exact a șvabilor bănățeni, este  documentată începând cu prima jumătate a secolului al XVIII-lea, când împăratul Carol al VI-lea trimite primul val de coloniști din sudul Germaniei și din Austria pentru a popula și apăra granițele Imperiului Habsburgic proaspăt lărgit. Plecând definitiv din patria mamă, coloniștii  au adus cu ei nu doar spiritul, tradițiile și mentalitatea locurilor natale, ci și portul popular tradițional, ca simbol identitar al acestei etnii”, a precizat Daciana Vuia, directorul muzeului din Lugoj. Expuse în premieră la Lugoj, adunate şi păstrate cu grijă de prof. Edith Singer, costumele acestei uimitoare şi unice colecţii etnografice – simbol al patrimoniului cultural al germanilor din Banat –  vor putea fi admirate, în perioada 15 august – 15 septembrie 2019, la  Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă Plastică Lugoj.

Comentarii

comentarii