Acasă Actualitate Facultatea de Arte din Timişoara – plină de mesaje obscene

Facultatea de Arte din Timişoara – plină de mesaje obscene

DISTRIBUIȚI

Facultatea de Arte din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara fiinţează  într-una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş. Această constucţie are mai bine de 100 de ani şi este clădire de patrimoniu. În anul 2003, UVT a alocat aproape 1,5 milioane de euro pentru restaurarea şi modernizarea acestei clădiri. După şapte ani de la finalizarea lucrărilor, clădirea studenţilor de la arte este plină de grafitti şi mesaje de prost-gust.

Talpoş: „Aceste mizerii trebuie să înceteze”

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Ioan Talpoş, spune că aceste mesaje şi desene nu fac cinste timişorenilor. “Am investit în clădirea facultăţii de arte peste 5 milioane de lei şi este păcat ca după şapte ani să fie toată pictată cu desene şi mesaje obscene. Aceşti artişti amatori de noapte sunt peste tot şi este foarte greu să-i prinzi. Este un grad de inconştienţă al lor, pentru că aceste mesaje sunt obscene, iar Timişoara nu are nevoie de aşa ceva. Noi vom face toate demersurile necesare către autorităţile locale, pentru că aceste mizerii trebuie să înceteze”, spune rectorul UVT, Ioan Talpoş. Clădirea Facultăţii de Arte din Timişoara este prevăzută şi cu sisteme de supraveghere, numai că din când în când camerele de luat vederi instalate la exteriorul clădirii se mai strică şi astfel derbedeii care mâzgălesc pereţii facultăţii scapă basma curată. Reprezentanţii Poliţiei Comunitare din Timişoara spun că acest obiectiv va fi urmărit îndeaproape, pentru ca cei care încalcă legile bunului-simţ să fie prinşi şi amendaţi. “Vom avea în vedere această clădire, agenţii noştri vor fi atenţi, mai ales pe timp de noapte, pentru că, din câte ştim noi, atunci se produc aceste infracţiuni”, spune Nicoleta Popa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare Timişoara.
 

Comentarii

comentarii