Acasă Actualitate Familia turcă Kemaloglu și antreprenorul Virgil Tornoreanu au scos la vânzare clădirea...

Familia turcă Kemaloglu și antreprenorul Virgil Tornoreanu au scos la vânzare clădirea de birouri Vox Technology Park Timișoara

DISTRIBUIȚI

Familia turcă Kemaloglu și antreprenorul Virgil Tornoreanu au scos la vânzare clădirea de birouri Vox Technology Park, cea mai importantă investiție imobiliară realizată până acum de aceștia în Timișoara, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.

Proiectul Vox Technology Park a început în 2016 avându-i ca asociați pe Ruhat și Șevkat Kemaloglu, cu 51%, pe Virgil Tornoreanu, cu 24,5%, și firma austriacă Digi Real Holding, cu restul de 24,5%. Astăzi, clădirea de birouri este deținută în proporție de 99% de o companie britanică administrată de Ruhat Kemaloglu și 1% de o firmă a lui Virgil Tornoreanu, potrivit datelor furnizate de termene.ro.

Clădirea de birouri scoasă acum la vânzare are două corpuri cu șapte, respectiv zece etaje, a fost finalizată în 2018, în urma unei investiții de 30 de milioane de euro, și dispune de o suprafață închiriabilă de circa 26.000 de metri pătrați.

Proiectul este evaluat la 45-50 de milioane de euro. Dacă se va vinde la această valoare, clădirea de birouri va figura printre cele mai importante tranzacții imobiliare ale anului. Vox Technology Park este închiriat în proporție de peste 90% unor companii precum Kromberg & Schubert, ATOSS Software, Tech Mahindra, Connect 44 România, Casa Rusu, Porr Construct, Vitesco Technologies, Vodafone și Spyrosoft Solutions. Proiectul de birouri a fost refinanțat anul trecut printr-un împrumut de 19,5 milioane de euro obținut de dezvoltator de la CEC Bank, bani care au fost utilizați și pentru refinanțarea și finanțarea altor proiecte imobiliare ale grupului

Omul de afaceri Virgil Tornoreanu deține și compania producătoare de software Vox FileMaker Solutions, care realizează programe și aplicații pentru companii internaționale și diferite instituții publice și bancare din vestul Europei, precum Serviciul de Pașapoarte din Olanda, fiind și resellerul și service-ul autorizat Apple Vox Store în România, scrie profit.ro.

Comentarii

comentarii