Acasă Eveniment Familie cu doi copii din satul Gelu, rămasă fără casă în prag...

Familie cu doi copii din satul Gelu, rămasă fără casă în prag de sărbători

DISTRIBUIȚI

O familie dintr-un sat din județul Timiș a rămas pe drumuri, în pragul sărbătorilor de iarnă. Casa lor a fost mistuită de flăcări în seara de vineri. Din fericire, au reușit să iasă la timp din casă.

Un incendiu puternic a distrus casa unei familii din satul Gelu, comuna Variaș, județul Timiș. Pompierii s-au luptat timp de trei ore cu flăcările. Au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar la fața locului s-au deplasat un ofițer și șapte subofițeri din cadrul Stației de Pompieri Sânnicolau Mare, SVSU Variaș, SVSU Periam și SVSU Sânpetru Mare și 8 voluntari.

 „La sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta cu ardere generalizată. În urma incendiului, a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 250 mp, izolația exterioară de polistiren și a fost afectat și tavanul încăperilor. În momentul producerii incendiului, în locuință se aflau doi copii minori și părinții acestora, care din fericire, au reușit să se autoevacueze până la sosirea echipajelor de intervenție”, au precizat reprezentanții ISU Timiș.

Cauza probabilă a incendiului este un coș de fum neprotejat termic.

Comentarii

comentarii