Acasă Eveniment Familie cu doi copii mici, salvată dintr-o casă cuprinsă de un incendiu...

Familie cu doi copii mici, salvată dintr-o casă cuprinsă de un incendiu de cinci pompieri aflaţi în timpul liber

DISTRIBUIȚI

O familie cu doi copii mici a fost salvată de cinci pompieri care se întorceau de la serviciu, vineri dimineaţă, cei patru membri ai familiei fiind scoşi pe braţe din locuinţa lor cuprinsă de un incendiu. Tatăl are handicap locomotor şi nu se poate deplasa, iar mama copiilor fusese recent operată.

Incendiul a cuprins, vineri dimineaţă, în jurul orei 9:00, o casă din municipiul Oradea. Cinci pompieri care ieşiseră de la serviciu au observat fumul şi au intervenit, salvând viaţa celor patru membri ai familiei care locuieşte în imobil.

”Plutonier major Bodoni Adrian, plutonier adjutant Jurău Claudiu, plutonier major Lazăr Ilie, plutonier Chişe Mihai şi plutonier Herţe Călin se întorceau acasă, în Oradea, după ce ieşiseră din tura de serviciu, executată în cadrul subunităţii de pompieri din localitatea Valea lui Mihai, când, trecând prin cartierul Episcopia din Oradea, au observat flăcări şi fum dens la o casă situată pe strada Santăului. S-au deplasat imediat spre locul respectiv, sunând între timp la 112 pentru sesizarea evenimentului, şi în câteva momente cei cinci pompieri militari erau deja în interiorul casei incendiate, de unde au evacuat doi copilaşi şi pe părinţii acestora (bărbatul fiind în imposibilitatea de a se deplasa din cauza unui handicap locomotor, iar mama trecuse de curând printr-o operaţie de cezariană), care nici nu ştiau că locuinţa era în flăcări. Din fericire, niciun membru al familiei nu a fost rănit. Totodată, salvatorii au oprit alimentarea cu energie electrică a casei, au scos din locuinţă o butelie pentru prevenirea unei deflagraţii şi au evacuat trei cai din grajdul aflat în proximitatea focarelor”, a transmis ISU Bihor.

Echipajele chemate prin 112 au ajuns la locul intervenţiei cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţime, o autospecială tip Abroll, stingând în aproximativ 15 minute incendiul care cuprinsese mansarda şi acoperişul casei.

 În urma intervenţiei echipajelor, a fost prevenită extinderea flăcărilor la încăperile de la parter, la un atelier de reparaţii auto lipit de locuinţa în flăcări şi la o anexă. În urma evenimentului, au ars mansarda casei, pe o suprafaţă de circa 40 de metri pătraţi şi acoperişul locuinţei.

Comentarii

comentarii