Acasă Actualitate „Fana Bănăţană”, steagul cu rădăcini istorice al Banatului

„Fana Bănăţană”, steagul cu rădăcini istorice al Banatului

DISTRIBUIȚI

Scris de Drd. Caius Ştefan Stepanescu-Vlaicu

Steagurile naţionale, regionale sau locale, ca însemne, sunt în marea lor majoritate, o creaţie modernă, originea acestora fiind stindardele de luptă şi cele navale din Evul Mediu şi din Epoca Modernă. De aceea, există regiuni care deşi aveau însemne proprii, nu au avut un steag, în sensul contemporan al cuvântului. Marea majoritate a steagurilor europene sunt din secolele XVIII-XIX încoace.

Acesta a fost şi cazul Banatului, care pe parcursul bogatei sale istorii a avut diferite însemne, însă nu un steag în sensul de astăzi al termenului. Au existat recent, în aproximativ ultimii 20 de ani, mai multe propuneri pentru un steag al Banatului, unele mai mult şi altele mai puţin reprezentative.

Ne vom opri aici, asupra steagului care prezintă cele mai multe legături cu istoria Banatului şi ale cărui elemente au fost, într-o formă sau alta, prezente aici în ultima mie de ani.

Acest steag, numit “Fana Bănăţană”, termenul de “fană” însemnând “steag” în graiul bănăţan grăniceresc, a văzut lumina zilei în forma aceasta la data de 21 mai 2015, dar originea elementelor sale are aproape 1000 de ani şi acestea au acompaniat Banatul în istoria sa de la 1028 încoace.

Fana Bănăţană

Istoria Fanei Bănăţene începe în anul 1028, cu bătălia de la Tomnatic, bătălie între doi veri, şi de asemenea între două credinţe: Ahtum, ducele păgân (botezat formal, dar care în practică era politeist şi care ţinea şapte neveste) şi Cenad, care avea să devină primul conducător cu adevărat creştin al Banatului de astăzi de după căderea Imperiului Avar. Ambii erau descendenţii ducelui Glad, acel cuceritor bulgar care domnise cu mai bine de un secol în urmă. După cum relatează în articolul “Prezenţa călugărilor greci la Cenad în sec. al XI-lea şi transferarea lor la Oroszlámos/Banatsko Aranđelovo. O pseudo-dispută” din nr. 1/2016 al revistei trimestriale Morisena, dr. Claudiu Sergiu Călin, arhivarul Diecezei Romano-Catolice de Timişoara, Legenda (Vita) Maior Sancti Gerardi, biografia Sfântului Gerard din Cenad, compusă în sec. al XIV-lea, conţine episodul luptei între ducii bănăţeni, episod preluat din documente anterioare, posibil redactate de către Magistrul Walther, primul profesor al şcolii catedralice din Cenad, la scurt timp după eveniment. În ajunul bătăliei, ni se spune cum Sfântul Gheorghe, sub forma unui leu, l-a vizitat pe Cenad în tabăra sa, indicându-i să-l atace pe Ahtum a doua zi. Drept mulţumire pentru victorie, ducele Cenad a ctitorit mănăstirea de la Oroszlámos (Banatsko Aranđelovo) închinată Sfântului Gheorghe. De reţinut că în limba maghiară “oroszlán” înseamnă “leu”.

Mănăstirea, de călugări bazilieni, transladaţi de la cetatea capitală Morisena (Cenad) avea să fie necropola familiei ducilor din dinastia Cenadinilor. Morisena, vechea capitală a Banatului, e redenumită “Cenad” în onoarea noului duce. Din nefericire, acest ducat bănăţean, succesor al Imperiului Avar, cu o dinastie începută prin Glad şi continuată cu strănepoţii săi, Ahtum şi Cenad, precum şi prin descendenţii lui Cenad, a prezentat prea puţin interes istoriografiei româneşti oficiale, deşi, după cum observă reputatul istoric bănăţean prof. dr. Ioan Haţegan în articolul “Voievodatul bănăţean, singurul certificat cu o continuitate dinastică de la Glad”, publicat în editorialul Timişoara Express la data de 13 iunie 2015, avem de a face cu singura dinastie de lungă durată din acea perioadă de pe teritoriul de astăzi al Romaniei. Regele Ştefan I cel Sfânt, recunoscut ca atare atât de Biserica Catolică, cât şi de Biserica Ortodoxă, îl numeşte pe Sfântul Gerard ca prim episcop de Cenad, iar capitlul canonicilor din noua catedrală cenadină este consacrat Sfântului Gheorghe. De altfel, şi actuala catedrală din Timişoara, construită de către Maria-Tereza de Habsburg, tot Sfântului Gheorghe îi este dedicată, la fel şi capitlul catedralei cenadine mutat aici.

Vedem deci cum în anul 1028 apar două simboluri specifice Banatului: Sfântul Gheorghe şi leul. Începând din vremea Cruciadelor, Sfântul Gheorghe are ca simbol crucea roşie, de tip grec, pe un fundal alb.

Sfântul Gheorghe alături de Sfântul Dumitru sunt şi patronii Cruciadelor. Protopopul de Mehadia şi cunoscutul cronicar Nicolae Stoica de Haţeg ne relatează în “Cronica Banatului” cum “De la acei cruciaţi şi românii cămeşi cu cruci ş-au făcut, şi încă să ţin”. În Cruciada a III-a (1189-1192) este cunoscută participarea bănăţenilor din zona actualului Caransebeş, sub conducerea cavalerului Ivul. Carol-Robert I de Anjou, regele de la Timişoara, a construit cea mai mare şi mai importantă biserică a cetăţii, închinată Sfântului Gheorghe, implicit patronul cetăţii. De asemenea, ordinul militar fondat de către acest rege al nostru a fost Ordinul Sfântului Gheorghe. N. Stoica de Haţeg afirma ca regele Carol-Robert I în jurul capitalei sale, Timişoara, a aşezat multe sate de “români”. Este cunoscută fidelitatea nobilimii, cnezimii şi a populaţiei Banatului în general faţă de acest rege.

O generaţie mai târziu, regele Ludovic I cel Mare acordă Timişoarei sigiliu propriu. Acesta îl înfăţişa pe Sfântul Gheorghe în lupta cu balaurul. În Epoca Modernă, sigiliul cu imaginea Sfântului Gheorghe era folosit de către Episcopia Rascienilor (Ortodoxă).

Crucea Sfântului Gheorghe

Sfântul Ioan de Capistrano, marele predicator franciscan din Banatul secolului al XV-lea, este reprezentat în iconografie purtând Crucea Sfântului Gheorghe.

.Reprezentare a Sfântului Ioan de Capistrano

Iancu de Hunedoara, comite de Timiş şi ban de Severin, ajuns regent al Teritoriilor Sfintei Coroane, a condus, în calitate de comite de Timiş şi căpitan al Ungariei de Sud, apărarea Belgradului (Nádorfehérvár) în anul 1456, alături de timişanul Mihail Szilágy de Horogszeg (cumnatul şi coregentul său) şi de Sfântul Ioan de Capistrano.

Steagul lui Iancu, în miniatură otomană, realizată la 1585, apare ca o Cruce a Sfântului Gheorghe pe fundal diagonal galben-albastru.

Steagul lui Iancu de Hunedoara din timpul apărării Belgradului la 1456.       Miniatură otomană de la 1585

Bănăţenii Iancu de Hunedoara şi Mihail Szilágy de Horogszeg au fondat Armata Neagră (Legiunea Neagră/Regimentul Negru), un corp de elită al apărării Teritoriilor Sfintei Coroane. Oaste din care au făcut parte şi mulţi alţi bănăţeni, figuri precum Vuk Grgurević Branković, Paul de Chinez (Pavel Chinezu), George II Branković numărându-se printre comandanţii acesteia. O frescă din catedrala din Póniky (Pónik), azi Slovacia, îi înfăţişează pe Sfinţii Gheorghe şi Florian în armurile specifice Armatei Negre. Sfântul Florian, în loc de steagul Legiunii, poartă un steag cu Crucea Sfântului Gheorghe.

Sfinţii Gheorghe şi Florian în armurile specifice Armatei Negre. Frescă de la 1478

Important de menţionat este şi faptul că Despoţii Sârbi, refugiaţi şi stabiliţi în Banat în secolele XIV-XV, au adus capul atribuit Sfântului Gheorghe, depus la mănăstirea ctitorită de aceştia, Mănăstirea Sfântul Gheorghe din satul numit astăzi Mănăstire, comuna Birda, judeţul Timiş.

Cavaleria uşoară pe vremea regelui Matia I Corvinul

Până aici, am văzut clar de ce Fana Bănăţană are pe centru Crucea Sfântului Gheorghe, adică o cruce roşie pe fundal alb. Totuşi, observăm că dispunerea Fanei formează două cruci suprapuse: cea roşie şi cea albă, pe un fundal verde. Să ne oprim deci şi asupra celorlalte două elemente. Crucea albă, pe lângă rolul de fundal pentru crucea roşie (formând Crucea Sfântului Gheorghe), are şi ea o simbolistică istorică proprie: între 1849-1860 aproximativ 2/3 din Banat, alături de regiunea vecină Bacica, au format Marele Voievodat al Serbiei şi Banatului Timişan. Această formaţiune din cadrul Imperiului Austriac avea Steagul Imperial Austriac, dar pe pieptul Vulturului Bicefalic se afla Crucea Sârbească, cea cu origini la dinastiile Lazarević şi Nemanja, care la rândul lor au adaptat-o de la Crucea Imperială Bizantină. Cromatica este aceea a unei cruci albe pe fundal roşu, înconjurată de cele patru litere caracteristice.

Steagul cu stema mai întâi ale autoproclamatei Voievodine (1848-1849), şi apoi ale Marelui Voievodat al Serbiei şi Banatului Timişan

De asemenea, ţinem să menţionăm că aceeaşi cromatică, de cruce albă pe fundal roşu, se pare că s-ar fi aflat pe blazonul Banatului de Severin, crucea fiind de data aceasta în opt colţuri (posibilă reminiscenţă Ioanită).

Reconstituire a blazonului Banatului de Severin

Ca o anecdotă, pe mulţi bănăţeni, crucea albă pe fundal roşu, de asemenea, îi duce cu gândul la venerata figură a principelui Eugeniu de Savoia, eliberatorul nostru de sub ocupaţia otomană, Casa de Savoia având o astfel de cruce ca blazon şi steag.

Cât despre fundalul verde-viu al Fanei, acesta îşi are originea la steagul şvabilor bănăţeni, una din etniile esenţiale ale Banatului de astăzi. Bănăţenii-şvabi au fost motorul restaurării Banatului de Pustă după eliberarea regiunii noastre de sub otomani. Au imprimat un caracter vizibil asupra întregii noastre regiuni, extrem de pozitiv, precum şi asupra celorlalte etnii bănăţene. În anii ’50 ai secolului XX, aceştia şi-au elaborat un steag şi o stemă proprie. Steagul este jumătate verde, jumătate alb. Stema conţine în partea de sus Vulturul Imperial German (originea), pe mijloc fâşia albastră care este Dunărea (drumul), iar dedesubt este Cetatea Timişoarei cu Soarele şi cu Semiluna (destinaţia).

Steagul Bănăţănilor-Şvabi

Liga Bănăţeană a elaborat în 2009 o propunere de steag al Banatului. Acesta constă într-o cruce albă pe un fundal verde. Existau de fapt două variaţii ale acestui steag, care diferă în nuanţă şi uşor în modelul crucii, dar esenţa este aceeaşi. Crucea albă a fost motivată ca fiind preluată de pe blazonul Casei de Savoia, iar fundalul verde, ca simbolizând fidelitatea şi prosperitatea. Crucea, de asemenea, împarte fundalul în patru, simbolizând cele patru graniţe ale Banatului şi cele patru mari etnii. Steagul acesta, de lăudabilă iniţiativă, totuşi prezintă mari dificultăţi: în primul rând, carenţa în fundamentarea istorică, adică lipseşte simbolul patronului nostru aproape milenar, Crucea Sfântului Gheorghe, iar culorile nu sunt fundamentate în piesele de heraldică şi vexilologie bănăţene anterioare, fiindcă Banatul nu a fost un teritoriu al Casei de Savoia, ci un membru al acesteia a fost eliberatorul Banatului, în calitatea de general al împăratului Carol al VI-lea. În al doilea rând, deşi lipsa fundamentului istoric în sine este un motiv suficient şi determinant de necorespondenţă, trebuie menţionat şi aspectul rămas definitiv al acestei versiuni, acela cu verdele închis, care aminteşte mai degrabă de “Legionarii lui Codreanu” decât de Banat.

Steagul în sine s-a bucurat de un anume succes până în 2016, când a început să piardă teren în faţa steagului istoric, Fana Bănăţană.

Cele două versiuni ale steagului elaborat de către Liga Bănăţeană, versiunea de jos fiind cea mai folosită

Constatând carenţele menţionate ale steagului elaborat de către Liga Bănăţeană, am simţit nevoia de a elabora în anul 2015 un steag actualizat, care să reprezinte ultimul mileniu de istorie a populaţiei şi a regiunii noastre prin unirea steagului elaborat de Ligă (în versiunea de verde-viu) cu Crucea Sfântului Gheorghe, patronul nostru milenar. De aceea, rezultatul a fost un steag unit, numit iniţial “Steagul Unit al Banatului”, iar mai apoi “Fana Bănăţană”. De asemenea, doar ca design, partea de verde şi alb provine de la una dintre versiunile steagului propus de către Liga Bănăţeană, semnificaţia în cazul nostru fiind una cu totul diferită, verdele provenind aici de la steagul verde-alb al şvabilor bănăţeni, iar crucea albă care face de fundal pentru Crucea Sfântului Gheorghe trimite şi la Crucea Sârbească sau la crucea de pe blazonul Banatului de Severin.

Fana Bănăţană a văzut lumina zilei la data de 21 mai 2015, motiv pentru care, pentru anumite pagini şi grupuri de social media, ziua de 21 mai este considerată “Dzîua Fanei”.

Fana Bănăţană sintetizează deci un mileniu de istorie, fiind expresia simplificată a procesului care ne-a format în identitatea noastră bănăţeană. Prezintă Crucea Sfântului Gheorghe, patronul nostru de aproape 1000 de ani, purtată cu fală şi vitejie de străbunii noştri, etnici români, maghiari, sârbi, caraşoveni, în lupta cu vrăjmaşul infidel.

Conţine crucea albă, care face trimitere la blazonul Banatului de Severin şi la stema Marelui Voievodat al Serbiei şi Banatului Timişan. De asemenea, conţine culorile verde şi alb de pe steagul bănăţenilor de etnie şvabă.

Scurta genealogie a Fanei

Fana Bănăţană nu pretinde să reprezinte grupuri etnice, ci o istorie heraldică şi vexilologică unitară. Din sondajele realizate pe pagini de social media în 2018, reieşea că Fana Bănăţană se afla deja pe primul loc între opţiunile banăţenilor.

Sondaj din 7-14 ianuarie 2018

Am fost întrebat deseori “în ce calitate am făcut o propunere de steag?”, răspunsul fiind simplu: în calitate de bănăţean, de descendent al vechii nobilimi caransebeşene, de persoană care a studiat heraldica şi vexilologia într-o abaţie benedictină (confederaţie din care făcea parte şi Sfântul Gerard primul episcop de Cenad) şi în calitatea prezentă de elev al Şcolii de Heraldică, Genealogie şi Studii Nobiliare a Real Asociación de Hidalgos de Espańa, o prestigioasă instituţie acreditativă în aceste domenii. Iar în prezent, nu se mai poate vorbi despre un “eu”, la persoana întâi singular, ci de un “noi”, deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, din 2017 încoace am reuşit să închegăm un grup de intelectuali locali în vederea susţinerii acestor elemente specifice Banatului: steagul, stema, imnul, graiul, arhitectura, studiul genealogic etc. Despre stemă, imn sau însemnele comitatelor istorice vom povesti cu altă ocazie.

Îi încurajăm pe toţi bănăţenii, pe toţi cei care iubesc cultura şi regiunea noastră, să promoveze acest steag, să nu-şi uite rădăcinile, istoria şi identitatea fiindcă, din nefericire, deseori ajungem să preţuim adevăratele valori abia după ce le-am pierdut.

Comentarii

comentarii