Acasă Actualitate Fără proiecte europene, primarul Nicolae Robu vrea să ia împrumut peste 200...

Fără proiecte europene, primarul Nicolae Robu vrea să ia împrumut peste 200 de milioane pentru a putea supraviețui

DISTRIBUIȚI

După ani de cheltuieli nechibzuite, care nu doar că au golit visteria dar nici nu au adus o creștere în calitatea vieții din Timișoara, primarul Nicolae Robu vrea să împrumute peste 200 de milioane de lei. Cu o parte din bani vrea să continue proiectele fanteziste iar cu ce mai rămâne vrea să acopere datoriile uriașe ale municipalității. În acest timp primarii din Oradea, Cluj și chiar Giroc, continuă dezvoltarea localităților lor cu bani europeni, nerambursabili.

Pe siteul Primăriei Timișoara a fost postat Proiect de hotărâre din 23.11.2018 privind aprobarea contractării unor finanțări rambursabile interne/externe in valoare totale de 213.705.516 lei din care: maxim 100.000.000 lei în vederea asigurării finanțării investițiilor publice de interes local, precum și 113.705.516 lei necesari refinanțării unor împrumuturi în vederea optimizării serviciului datoriei.

Proiectul inițiat de Nicolae Robu de bazează pe Raportul privind “Analiza capacității de îndatorare, prognoza gradului de îndatorare și a bugetelor multianuale pe perioada împrumutului, stabilirea structurii de finanțare adecvată” precum și a Raportul privind “Soluția de finanțare”, emise de către societatea de consultanță “Thepesia Corporate Advisory”. Primăria Timișoara a plătit SRL-ului din București 20.000 de euro pentru ”soluția minune” de rezolvare a gravelor probleme financiare. Thepesia Corporate Advisory aparține lui Eugen Lascu, consul onorific al Maltei la București, fost vicepreședinte al  grupul UTI al celebrului afacerist Tiberiu Urdăreanu, specialist în contractele cu statul.

Primăria Timișoara vrea ca finanţarea rambursabilă în valoare de până la 213.705.516 lei pe o perioada de tragere de până la 3 ani /perioadă de grație de 3 ani și cu o perioadă de maturitate de maxim 15 ani.

Banii vor fi folosiți pentru: refinanțarea împrumutului intern contractat de la Banca Comercială Româna S.A nr.48/29.10.2010 – până la 23.499.960 lei, echivalentul soldului de rambursat în valuta de contract de 4.895.825 euro, la un curs estimativ de 4.8 lei/euro, conform extrasului de cont BCR din data de 18.10.2018; refinanțarea împrumutului intern contractat de la Banca Comercială Româna S.A nr.13/15.02.2013 – până la 11.805.556 lei, conform extrasului de cont BCR din data de 18.10.2018; refinanțarea împrumutului contractat de la International Finance Corporation nr. 31884 din 04 martie 2014 în valoare de 78.400.000 lei.

Ceea ce este interesant în proiectul de hotărâre este mențiunea că ordonatorul principal de credite are obligația să publice pe pagina de internet a Municipiului Timișoara și gradul de îndatorare al Municipiului Timișoara, un document ținut foarte secret de primarul Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii