Acasă Actualitate Farmaciştii din Timiş consideră inacceptabile noile termene de plată

Farmaciştii din Timiş consideră inacceptabile noile termene de plată

DISTRIBUIȚI

Colegiul Farmaciştilor (C.F.) Timiş solicită abrogarea HG nr. 1088/2009 şi revenirea la termenii contractuali din Contractul cadru de eliberare a reţetelor gratuite şi compensate pentru anul 2009.  Prin Hotărârea de Guvern 1088/2009, termenele de plată ale facturilor depuse la casele de asigurări de sănătate de către farmacii se modifică de la 60 zile pentru reţetele gratuite şi compensate şi 30 zile reţetele eliberate pentru programe, la 180, respectiv 90 de zile, de la validarea reţetelor, plus 30 de zile de la preluarea reţetelor până la validare. Farmaciştii din Timiş consideră că aceste termene sunt inacceptabile pentru farmacii, întrucât plata salariilor şi a utilităţilor se face lunar, iar plata obligaţiilor către stat se face lunar sau trimestrial şi există contracte în derulare cu furnizorii de medicamente care nu pot fi respectate. Mai mult, la ora actuală sunt farmacii acţionate în judecată pentru întârzieri de plată, iar numărul lor este în creştere, pe când o altă parte se află în curs de preluare de către depozite, în contul datoriilor. De asemenea, colectarea contribuţiei la fondul de asigurări de sănătate se face lunar, iar lista de medicamente şi structura reţetelor a fost stabilită în funcţie de aceasta, prin urmare, nu înţelegem de ce fondurile de medicamente nu sunt suficiente sau să înţelegem pentru a nu ştiu a câta oară că banii din Sănătate sunt folosiţi în alte scopuri? “Suntem cu toţii, farmacii şi depozite, persoane juridice private, care de la înfiinţare şi până în prezent a trebuit să finanţăm permanent sistemul de asigurări de sănătate, nefiind sprijiniţi de stat  în niciun mod. Mai mult, contractele încheiate între farmacii şi casele de asigurări de sănătate sunt unilaterale, chiar dacă în conţinutul lor găsim sintagma „cu acordul părţilor”  sau „părţile de comun acord”. Sunt vorbe goale, fără acoperire în practică”, a subliniat Ana Miclea Peleneagră (foto), preşedintele C.F Timiş.

Comentarii

comentarii