Acasă Sport FC Timişoara, echipa cu cei mai mulţi spectatori la meciurile de pe...

FC Timişoara, echipa cu cei mai mulţi spectatori la meciurile de pe teren propriu

DISTRIBUIȚI

FC Timişoara este echipa cu cei mai mulţi spectatori la meciurile de pe teren propriu, ea fiind urmărită din tribune în ediţia 2010-2011 a Ligii I de aproximativ 180.000 de fani, 76.000 în tur şi 103.500 în retur.

 Poziţia a doua a clasamentului echipelor cu cei mai mulţi spectatori în tribune la partidele de acasă este ocupată de Universitatea Craiova, cu 153.000, poziţia a treia – Oţelul Galaţi, cu 130.000, poziţia a patra – Steaua, cu 124.000 şi poziţia a cincea – Rapid, cu 117.000. Echipa cu cei mai puţini spectatori este Unirea Urziceni, care a strâns doar 21.400 de fani la meciurile de pe teren propriu. Ea este urmată de Sportul Studenţesc, cu 30.100 şi de Astra Ploieşti, cu 31.650. Ierarhia întocmită în baza mediilor pe meci este următoarea: 1. FC Timişoara – 10.500, 2. Universitatea Craiova – 9.000, 3. Steaua – 7.800. Partidele la care au asistat cei mai mulţi spectatori sunt FC Timişoara – Steaua – 33.000, Universitatea Craiova – FC Vaslui – 25.000 şi Universitatea Craiova – Oţelul Galaţi – 25.000. Diferenţe majore între partidele din tur şi retur se observă la Universitatea Craiova. Dacă în prima parte a campionatului au asistat peste 10.000 de spectatori la fiecare meci al formaţiei oltene, în a doua parte în tribune s-au strâns între 1.000 şi 6.000 de fani. La 39 de meciuri dintre cele 305 disputate în sezonul 2010-2011 s-au înregistrat sub 1.000 de spectatori. Recordul negativ în ceea ce priveşte numărul de spectatori din liga I este deţinut de stadioanele din Ploieşti şi Regie care au avut meciuri cu doar 150 de spectatori în tribune. În partidele din deplasare, numărul cel mai mare de spectatori l-a avut Steaua, cu 175.000. Locurile următoare au fost ocupate de Dinamo – 138.500, Rapid – 124.123, Universitatea Craiova – 118.600 şi Oţelul Galaţi – 100.089.

 

Comentarii

comentarii