Acasă Sport FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor vor evolua în Liga I...

FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor vor evolua în Liga I în sezonul viitor

DISTRIBUIȚI

 FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor, echipe care nu au primit licenţa pentru primul eşalon, vor evolua în Liga I în sezonul viitor, s-a stabilit luni în şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele AFAN, Dumitru Costin, membru C.Ex.

 "Azi s-a votat în Comitetul Executiv ca FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor să joace în sezonul viitor în Liga I. Dumitru Dragomir (n.r. – preşedintele LPF) a propus la rubrica diverse să se voteze pentru ca în următorii trei ani să nu se mai ţină cont de manulalul de licenţiere  şi pentru rămânerea în Liga I a echipelor FC Timişoara şi Gloria Bistriţa. S-a aprobat, cu 9 voturi pentru, 2 abţineri şi 2 împotrivă. Eu şi domnul Marius Stan (n.r. – preşedintele clubului Oţelul Galaţi) am fost împotrivă", a declarat Dumitru Costin. Potrivit acestuia, preşedintele FRF, Mircea Sandu, nu a particpat la vot, părăsind sala în care a avut loc şedinţa. Oficialul FRF le propusese membrilor Comitetului Executiv ca echipele care nu au primit licenţa să aibă dreptul de contesta decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, o altă variantă fiind o modificare în manualul de licenţiere în care să nu se mai ţină cont de datoriile cluburilor către stat. Un alt membru al Comitetului Executiv, preşedintele CCA, Vasile Avram, a părăsit şedinţa după primul punct de pe ordinea de zi. Vicecampioana FC Timişoara nu a primit licenţa pentru a evolua în sezonul 2011/2012 al primului eşalon fotbalistic, în aceeaşi situaţie fiind şi gruparea Gloria Bistriţa (locul 14 în Liga I), dar şi FC Bihor, care a obţinut pe teren promovarea din Liga a II-a. Cele trei formaţii nu au primit licenţa după ce directorul de licenţiere al FRF, Viorel Duru, a făcut apel la decizia Comisiei pentru Acordarea Licenţei Cluburilor. Preşedintele FRF declara, după şedinţa Comitetului Executiv al FRF din 2 iunie, că Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) poate propune Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal modificarea ROAF astfel încât echipele FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor să evolueze şi în sezonul viitor în Liga I deşi nu au primit licenţa.

Comentarii

comentarii