Acasă Eveniment Femeia care a umilit moartea

Femeia care a umilit moartea

DISTRIBUIȚI

Eforturi supra-omeneşti, la Timişoara, pentru copiii loviţi de cele mai crunte boli…
A umilit de prea multe ori moartea pentru a-i mai păsa de ea… La graniţa dintre viaţă şi eternitate, în momentele în care fiecare fracţiune de secundă contează enorm, când banii devin o problemă prea arzătoare, Margit Şerban nu intră niciodată în disperare. Nu ştie să piardă şi încearcă imposibilul de fiecare dată. Chiar dacă nicio persoană din această lume nu ar mai fi în stare să facă vreo minune, Margit Şerban continuă să sfideze destinul implacabil. Ea este femeia pentru care timpul curge cu totul altfel. Nu are o statuie şi nici nu-şi doreşte vreuna. Nici acum şi nici mai târziu… Se amuză dacă este silită să-şi prezinte titlurile universitare sau câte cărţi a scris. Sau câţi doctori au învăţat de la ea să lupte cu moartea. Sau câţi medici au părăsit-o pentru o leafă mai bună. Nu o interesează bugetul Ministerului Sănătăţii, deşi îşi drămuieşte mai bine decât orice economist toate fondurile.

Forţaţi să-şi deschidă cont de sponsorizări

Margit Şerban este femeia care a condus echipa care, în urmă cu opt ani, a realizat primul transplant medular pe copil de la noi din ţară. De atunci a trecut multă vreme, dar entuziasmul nu a părăsit-o nicio clipă. Cu toate că este nevoită zilnic să consulte zeci de copii, aparent fără şansă… Micuţii bolnavi de leucemie, cancer, hemofilie, anemii severe (într-un cuvânt: cele mai grave boli oncologice), cărora majoritatea doctorilor nu le-ar da nicio speranţă, ies pe picioarele lor pe poarta spitalului „Louis Ţurcanu”. Doar anul trecut, la Clinica III Pediatrie din Timişoara, specialiştii coordonaţi de Margit Şerban au realizat 40 de transplanturi medulare. Doar 27 au fost finanţate de către stat. Enorm de scumpe în alte părţi, aceste transplanturi se fac la Timişoara şi datorită unor donaţii. Unitatea sanitară a fost obligată să-şi deschidă un cont de donaţii la trezorerie, pentru ca vieţile celor mai nefericiţi dintre noi să poată merge mai departe. Contul de sponsorizare al Clinicii III Pediatrie este: RO 89 TREZ 6215041XXX000496, cod fiscal 4548538. Cei ce doresc să redea măcar unui copil speranţa unei vieţi normale au mai multe alternative de a face donaţii. Sponsorizarea poate fi făcută în medicamente, plata investigaţiilor de laborator sau căutare donor pentru transplant medular.

Când pacienţii te cred Dumnezeu…

Nu îi place să ţină lecţii despere viaţă, deşi ar avea atâtea de povestit… Recunoaşte deschis că ceea ce face zilnic este uneori cel mai dificil lucru din lume. Mai ales când şansele tind să se năruie şi când pacientul te crede Dumnezeu. „Lupta cu cancerul nu este niciodată o joacă. Chiar dacă în viaţa mea nu i-am spus unui copil că are cancer, cu părinţii trebuie să fii mereu corect. Nu are rost să-i amăgeşti. Luptăm până în ultima clipă cu moartea, dar sunt cazuri în care nu mai poate fi vorba despre o minune. Şi acest lucru trebuie să-l cunoască părinţii. Poate nu sunt de acord ca ultimele clipe din viaţa copilului lor să fie petrecute pe un pat de spital şi un tratament draconic”, povesteşte Margit Şerban. Când a pornit la drum cu compartimentul de onco-hematolgie, avea doar 10 paturi şi două saloane minuscule. Acum s-a ajuns la trei etaje de clădire şi zeci de transplanturi sau sute de vieţi salvate anual. „Ne-am ridicat, în mare parte, datorită banilor veniţi de peste hotare. Nemţii au renovat şi lărgit clădirea principală, iar austriecii au construit o altă clădire şi Centrul Familial pentru părinţii care vor să fie aproape de copii lor, internaţi pe lungi perioade de timp. Dotările au fost primite din Tirolul de Sud şi din Germania”.

Banii, eterna problemă

Ştie că nu-i poate convinge pe medicii de lângă ea să rămână pe o leafă de mizerie, când în străinătate sunt plătiţi de zece ori mai bine pentru aceeaşi muncă. Ştie, dar acceptă cu greu realitatea crudă din România. „Spre deosebire de adulţi, cancerul are o rată de vindecare mult mai mare în rândul copiilor, de aproximativ 80%. De aceea, trebuie să luptăm până la capăt. De multe ori, am crezut că nu vom mai putea continua. Au plecat extrem de mulţi specialişti de la noi în străinătate sau spre alte spitale, unde se câştigă mai bine. Şi acum, dintr-o organigramă de 50 de locuri, avem un minus de 15 posturi. Salariul nu este atrăgător şi cei mai mulţi, după ce au deprins adevărata meserie, preferă să plece. Asta e viaţa, deşi este dură, nimeni nu-i poate ţine în loc. V-aţi întrebat vreodată de ce în România transplanturile medulare sunt de 4-5 ori mai ieftine decât în Occident? Nu, nu se datorează faptului că avem aparate mai slabe sau doctori mai puţin pregătiţi. În România, mâna de lucru nu este plătită. Acolo este adevărata diferenţă de preţ”, este convingerea femeii care trăieşte zilnic în apropierea morţii şi o învinge de foarte multe ori.

Comentarii

comentarii