La fața locului s-au deplasat polițiștii și criminaliștii care au început cercetările. Ulterior, aceștia au reușit să identifice victima în persoana unei femei de 35 de ani din comuna General Berthelot. Surse spun că tânăra ar fi practicat prostituția și ar fi fost dusă. Nu se știe însă dacă a fost violată înainte să fie sugrumată.
La data de 26 martie 2024, în jurul orei 18:30, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de un bărbat, cu privire la faptul că, în timp ce se plimba pe un teren viran din zona „Gerom” (Petroșani), a văzut cadavrul unei femei neidentificate.
În urma efectuării necropsiei cadavrului cu identitate necunoscută, concluziile provizorii ale medicilor legiști au indicat faptul că moartea femeii a fost violentă și s-a datorat asfixierii mecanice prin sugrumare.
De asemenea, în urma activităților investigative, polițiștii au stabilit identitatea cadavrului, care aparține unei femei în vârstă de 35 de ani, din comuna General Berthelot.
În cauză, se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de omor, cauza fiind declinată Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, spre competentă soluționare.
Comentarii
comentarii