Acasă Sănătate Femeile liberale au acordat lugojenilor consultații medicale gratuite

Femeile liberale au acordat lugojenilor consultații medicale gratuite

DISTRIBUIȚI

consultatii medicale PNLPeste 150 de lugojeni au luat cu asalt sediul PNL Lugoj pentru a beneficia de analize și consultații gratuite. Interesul oamenilor a fost atât de mare încât s-au așezat la rând în fața sediului PNL Lugoj încă de la ora 5 dimineața. În cadrul acțiunii, organizate de Comisia de Sănătate a PNL și Organizația Femeilor Liberale Timiș, au fost acordate consultații în domeniile: medicină internă și cardiologie, pediatrie și ortopedie pediatrică, infecțioase și obstetrică-ginecologie. Pe lângă consultații, lugojenii au beneficiat și de măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei, de teste pentru hepatita C și de teste Papanicolau. Acțiunea, organizată în cadrul proiectului “PNL are grijă de sănătatea ta”, a fost realizată cu ajutorul și implicarea medicilor Olimpia Oprea, Mihaela Valcovici, Mihaela Moldovan, Silvia Cojocar, Ovidiu Adam, Cristina Râmneanțu, Remus Naslău, Alexandra Ștei și Radu Predescu, precum și a asistentelor medicale Mariana Epure, Monica Pop și Daniela Adam. “Este un lucru bun, în special pentru oamenii de rând care nu au posibilități de a se duce și a-și face toate investigațiile și analizele de care au nevoie”, a declarat un pacient. Surprinși de numărul mare de lugojeni dornici să beneficieze de consultații medicale gratuite, reprezentanții PNL Lugoj au spus că vor mai organiza astfel de acțiuni care au ca scop promovarea unui stil de viață sănătos, de prevenire a riscurilor de îmbolnăvire și de promovare a necesității controalelor medicale regulate.

Comentarii

comentarii