Acasă Actualitate Fenomen îngrijorător în Timișoara. Aerul devine irespirabil spre seară, iar străzile par...

Fenomen îngrijorător în Timișoara. Aerul devine irespirabil spre seară, iar străzile par inundate de ceaţă

DISTRIBUIȚI

Smogul, un fenomen care sufocă marile oraşe ale lumii, a apărut şi la Timișoara. Oamenii se plâng ca aerul devine irespirabil spre seară, iar străzile par inundate de ceaţă.

Inclusiv măsurătorile Ministerului Mediului, indică o calitate proastă a aerului, în anumite momente, notată cu indicativele: “rea” şi “foarte rea”. Autorităţile încearcă să identifice sursa poluării.

Pâcla se aşterne peste oraş după orele prânzului, când peisajul devine ceţos, iar clădirile se disting mai greu. De miercuri, pe o aplicaţie care arata calitatea aerul, Timişoara era aproape de Beijing. În timp ce pe site-ul calitateaer.ro nivelul de poluare ajunsese la 5 din 6, care este maximul.

Oamenii au semnalat fenomenul şi pe reţelele de socializare şi au pus fotografii făcute la ore diferite din zi, în aceeaşi zonă, ca să arate intensitatea fenomenului. Inspectorii Gărzii de Mediu au început să-i verifice pe marii agenţi economici. Smogul este un fel de ceaţă densă care se formează în general în regiuni industriale sau în oraşele mari, unde este trafic intens. Ca orice tip de poluare, fenomenul este dăunător pentru sănătate.

“Un impact semnificativ asupra calităţii aerului al mediului înconjurător îl au sursele cumulate, în special sursele mobile, traficul rutier, combustibilii utilizaţi în centralele termice, e apoi incendiile de vegetaţie uscată, depozitarea necorespunzătoare a materialelor de construcţii şi toate aceste surse cumulate au acest efect”, a declarat, pentru stirileprotv.ro, Alina Călușeru, inspector Garda de Mediu

Singurul care nu vede realitatea este Nicolae Robu, primarul Timişoarei: ”Ce s-a întâmplat în acele zile, nu au apărut în Timişoara noi emanaţii de praf sau noxe, care să facă aerul mai poluat. În această perioadă a anului se ard frunze, de cetăţeni care nu înţeleg că e dăunător ceea ce fac. De asemenea, se ard resturi vegetale pe ogoarele din jurul Timişoarei. Acum s-a corelat cu temperaturile neobişnuite şi cu lipsa vântului. Vă rog citiţi pe Wikipedia. Dacă era puţin vânt, toate aceste noxe s-ar fi dispersat în atmosferă. Nefiind vânt, aerul a rămas mai încărcat, dar nu să creăm panică, dacă era aşa intervenea Agenţia de Mediu. Am auzit că s-a ajuns şi la decalibrarea staţiilor”.

Revoltaţi de situaţie peste o sută de biciclişti au ieşit să protesteze cu măşti pe faţă: “Suntem îngrijoraţi de aerul din Timişoara care devine din ce în ce mai rău. Am ieşit într-o zi şi, efectiv, nu ştiam ce mi se întâmplă, credeam că sunt slăbită, că mă lasa corpul şi mi-am simţit plămânii plini, am început să tuşesc şi mi-am dat seama că e un semnal de alarmă foarte grav.”

Cele patru stații de măsurare a calității aerului din Timișoara arătă o calitatea aerului este proastă, sunt valori mari de dioxid de sulf, dioxid de azot, monoxid de carbon şi particule în suspensie, potrivit măsurătorilor Ministerului Mediului.

Comentarii

comentarii