Acasă Actualitate Festival Internaţional Francofon de Improvizaţie şi de Teatru Universitar Timişoara

Festival Internaţional Francofon de Improvizaţie şi de Teatru Universitar Timişoara

DISTRIBUIȚI

Festivalul Internaţional Francofon de Improvizaţie şi de Teatru Universitar Timişoara, aflat anul acesta la cea de-a III-a ediţie, se va desfăşura în perioada 4-7 mai, la Teatrele de Stat German şi Maghiar (Str. Alba-Iulia nr. 2). 80 de tineri actori, amatori şi profesionişti din Romania şi din alte ţări europene vor concura în cele două secţiuni ale Festivalului: „Concursul de Improvizaţie” şi „Spectacole Teatrale”. În „Concursul de Improvizaţie”, destinat trupelor de teatru francofon din principalele centre universitare din ţară, îşi vor da concursul cinci echipe din Bucureşti, Cluj, Sibiu, Iaşi şi Timişoara. Finalistele vor fi premiate copios, trei dintre cele mai bune fiind răsplătite de organizatori cu excursii la Avignon, pe durata Festivalului de teatru, şi la Paris. A doua categorie, „Spectacolelor teatrale”, se adresează trupelor internaţionale francofone (care vin anul acesta din Belgia, Franţa, Polonia şi Ucraina) şi tuturor categoriilor de teatru. Participarea acestora se face în afara concursului, cu scopul schimburilor culturale francofone. Pe parcursul festivalului, participanţii vor beneficia şi de un stagiu de formare profesională, susţinut de specialişti din Franţa, şi anume de Richard Pineault şi Laurent Vincent, care îi vor iniţia pe participanţi în cele mai noi tehnici ale genului. Toate reprezentaţiile FIFITUT se ţin în limba franceză, dar, faptul că anul trecut festivalul a avut circa 2500 de spectatori, semnalează că teatrul poate fi şi este înţeles în orice limbă.

Comentarii

comentarii