Acasă Cultura Festivalul de Jazz de la Timişoara strânge nume mari ale acestui...

Festivalul de Jazz de la Timişoara strânge nume mari ale acestui gen muzical

DISTRIBUIȚI

jazz1Noul proiect al lui David Murray are rădăcini adânci în tradiția jazz și reunește unul dintre cei mai buni muzicieni din jazz-ul contemporan: Nasheet Waits, Marc Cary și Jaribu Shahid. Acest “line-up” este completat de una dintre cele mai distincte voci contemporane: MACY GRAY. Indiscutabil, cel mai creativ proiect al lui David Murray, virtuozitatea și emoțiile emanate nu vor lăsa pe nimeni indiferent. Combinația perfectă între o voce unică și aranjamente sofisticate fac din acest proiect unul dintre cele mai incitante sunete ale anului 2013. Surprinzător și minunat, acest proiect a cucerit deja festivaluri de jazz celebre precum: Jazz à la Villette (Paris), London Jazz Festival (Londra), North Sea Jazz Festival (Rotterdam)… Pentru mulți entuziaști, David Murray este deja o legendă. Dacă ne uităm la numărul albumelor, al concertelor și cel al premiilor primite de-a lungul carierei (GRAMMY Award, Guggenheim Fellowship, Bird Award…) ne dăm seama că avem în față un artist desăvârșit ce trebuie ascultat live. Macy Gray este o persoană foarte greu de catalogat: cântăreață, scriitoare, compozitoare și actriță, cunoscută în întreaga lume pentru vocea ei unică și stil, cu influențe puternice a la Billie Holiday și Betty Davis. Premiată GRAMMY, Brit Awards și MTV Video Award, Macy Gray este o adevarată comoară în peisajul muzical. Acest lucru este atestat și de numeroasele colaborări ale artistei: Bobby Brown , Erikayh Badu, Fatboy Slim, Fergie, Jeff Beck, Justin Timberlake, Mos Def, Natalie Cole, Santana , The Black Eyed Peas, Will.I.Am, Zucchero…A jucat în filme precum: Training Day, Spider-Man, Scary Movie 3, Idlewind, For Colored Girls și Paperboy și și-a oferit muzica pentru coloanele sonore ale: Rush Hour 2, 8 Mile, Chicago și Confessions of a Shopaholic. Festivalul JAZZ™ se va desfăşura în Piaţa Victoriei din Timişoara, în perioada 5-7 iulie 2013.
Accesul la JAZZ™ este gratuit, dar se pot rezerva locuri pe scaun, într-o zonă special amenajată din fața scenei, cu 50 lei/festival. Prețul este modic și prin urmare sunt încurajaţi iubitorii acestui gen să achiziţioneze bilete ca dovadă a susținerii culturii în Timișoara.

Comentarii

comentarii