Acasă Cultura Festivalul Dramaturgiei Româneşti, ediţia a 15-a

Festivalul Dramaturgiei Româneşti, ediţia a 15-a

DISTRIBUIȚI

Sub titlul „Plasticid”, Festivalul Dramaturgiei Româneşti, ediţia a 15-a, se va desfăşura la Timişoara, în perioada 10-17 aprilie, concentrându-se pe dramaturgia românească de ultimă oră. Textele alese de noul selecţioner, Mihaela Michailov, cronicar teatral şi dramaturg, dezvăluie în mod direct o societate în criză. Împărţite pe patru secţiuni, cea principală, numită Focus, include următoarele texte: „5 minute miraculoase la Piatra Neamţ”, de Peca Ştefan, o producţie a Teatrului Tineretului Piatra Neamţ, în regia Anei Mărgineanu; „20/20”, de Gianina Cărbunariu, o producţie Yorick Studio, Tîrgu Mureş, în regia Gianinei Cărbunariu; „Acasă la tata”, de Mimi Brănescu , o producţie a Teatrului Act din Bucureşti, în regia lui Alexandru Dabija; „Dansez pentru nimeni”, de Ştefan Caraman, producţie a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, în regia lui Ştefan Iordănescu; „Dumnezeul de a doua zi”, de Mimi Brănescu, producţie a Teatrului Act din Bucureşti, în regia lui Claudiu Goga; „În container”, de Constantin Cheianu, producţie a Teatrului Odeon din Bucureşti, în regia lui Cristian Ban; „România! Te pup”, de Bogdan Georgescu, producţie a Teatrului Naţional din Iaşi, în regia lui David Schwartz; „Stop the tempo”, de Gianina Cărbunariu; producţie a Yorick Studio, Târgu Mureş, în regia lui Sebestyén Aba; „Supermarket”, de Theo Herghelegiu, producţie Club La Scena Bucureşti, în regia lui Theo Herghelegiu; „Miro: aceasta este culoarea visurilor mele”, de Şerban Foarţă, producţie Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte, în regia lui Horaţiu Mihaiu. Acestor spectacole li se alătură, în secţiunea Suporter, cele patru spectacole pe texte româneşti contemporane, două dintre ele fiind premiate la cele două ediţii ale Concursului Naţional de Dramaturgie (CND) organizate de TNTm, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, şi anume: „Aeroport”, de Ştefan Caraman, producţie TNTm, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia; „Cum traversează Barbie criza mondială”, de Mihaela Michailov, producţie TNTm, în regia Alexandrei Badea, „Bye bye, America”, de Carmen Dominte (CND 2008), în regia lui Cristian Ban, şi „Viaţă lights, moarte fără filtru”, de Andrei Ursu (CND 2009), în regia lui Felix Crainicu. În cadrul secţiunii Clasic este invitat spectacolul „Identităţi (Şapte piese scurte)”, de Dumitru Solomon, producţie a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, în regia lui Victor Ioan Frunză. Nu în ultimul rând, secţiunea Intersecţii vizează spectacole de teatru-dans sub semnăturile a trei coregrafi europeni. Spectatorii vor putea atunci revedea spectacolele „Remember”, de Mateiu I. Caragiale, regia şi coregrafia Răzvan Mazilu, producţie TNTm; „Depeche / Dance”, coregrafia de Massimo Gerardi, producţie a Teatrului Odeon din Bucureşti, şi „InTime”, coregrafia de Pál Frenák, producţie a Companiei Pál Frenák Paris/Budapesta. În completarea celor patru secţiuni ale FDR, vor avea loc concerte, workshop-uri,  dezbateri , editare şi lansări de carte.

Comentarii

comentarii