Acasă Cultura Festivalul Etniilor 2021 a reunit, duminică, 9 etnii, la Muzeul Satului Bănățean...

Festivalul Etniilor 2021 a reunit, duminică, 9 etnii, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara

DISTRIBUIȚI

Festivalul Etniilor 2021 organizat de Centrul de Cultură și Artă a Județului Timiș, în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei, s-a încheiat, duminică 6 iunie, la ora 20.30.Evenimentul a fost finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Tradiționala manifestare ajunsă la a 20 ediție a fost organizată cu respectarea regulilor anit-COVID și au participat 9 etnii: sârbă, maghiară, germană, bulgară, slovacă, rromă, evreiască, ucraineană şi aromână.

Deși anul acesta nu a avut loc defilarea etniilor prin muzeu, ci doar spectacol pe scenă, fiecare minoritate participantă a fost prezentată printr-un filmuleț, realizate de Mitropolia Banatului. În plus, fermecătoarea prezentatoare Tania Stavilă Țunaș (realizatoare emisiuni tv la TVR Timișoara) a ales, foarte inspirat, câte un proverb reprezentativ pentru fiecare etnie. Sârbii au încheiat seara cu Pera Todorovici și tamburașii, cu bis. Duminică, la Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde Timișoaraspectatorii au avut parte și de ritmuri extraordinare de muzică, dar și povești despre multiculturalitate și, mai ales despre conviețuire. De aia Banatu-ifruncea!

De asemenea, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş și Arhiepiscopia Timișoarei au organizat expoziția de fotografie cu tema: Banatul: casa cu două pridvoare, în cadrul Festivalului Etniilor, ediţia a XX-a. Astfel, în colaborare cu Institutul Cultural al Românilor din Zrenjanin, Serbia, la Muzeul Satului Bănăţean în Casa Naţională au fost expuse 40 de fotografii cu bisericile româneşti din Voivodina şi din zona Făgetului, duminică 6 iunie, de la ora 17,00.

Totodată, fiecare etnie a fost prezentată în cadrul festivalului printr-un scurt film documentar realizat de Arhiepiscopia Timişoarei şi Consiliul Judeţean Timiş, intitulat: Banatul, casa etniilor-model european. Manifestarea culturală a făcut parte din activităţile dedicate ,,Anului omagial al pastoraţiei românilor din afara României”.

 

Comentarii

comentarii