Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, mitropolitul Banatului, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” și Protopopiatul Ortodox Român Lugoj au așezat în sufletul cetății o prăznuire aparte: Festivalul „Glas dă toacă la Logoj”, ajuns la cea de-a III-a ediție.
Din lemnul sfințit de vreme și rugăciune, cei 45 de elevi ai școlilor lugojene, călăuziți de profesorii lor de Religie și de Limba română, au trezit bătaia de pocăință și preamărire.
Toaca – acel altar de lemn care nu rostește cuvinte, dar le străbate – a fost darul acestui răstimp de har. Cinci toace, între care una cu o vârstă venerabilă de peste o sută de ani, au grăit în ritmul Paștilor de odinioară, purtând în ele glasul: „Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii”.
Părintele protopop Ionuț Furdean și părintele paroh Ioan Cerbu au deschis sărbătoarea cu cuvinte de zidire și chemare: „Iată, întru întunericul Săptămânii Mari, răsună toaca precum o lumină a memoriei, a credinței și a continuității întru Hristos”.
Recitalurile de pricesne și versuri duhovnicești, rostite cu sfială și inimă, au împletit linia melodică a Triodului cu lacrima smerită a celor care simt, în această săptămână, cum Crucea devine pod spre biruința Vieții.
Momente memorabile au fost aduse de Sorin Constantin Stragea și Cotizo Negruțiu, fii ai Lugojului, care au împărtășit cu cei adunați poveștile toacei lugojene, acea voce de lemn care, odinioară, legăna rugăciunile între turnurile bisericilor. De altfel, domnul inginer Cotizo Negruțiu, fiu al cartierului istoric „Buchini”, un păstrător fidel al ritmului toacei lugojene, aducea în fiecare seară alinare sufletească cartierului, începând cu Postul Mare, prin glasul toacei din propria gospodărie.
Moderatorul întâlnirii, părintele Cristian Cerbu, a țesut momentele într-o veritabilă „catavasie culturală”, dând glas unei cronici liturgice în care copiii au devenit ucenici ai sunetului sacru.
În acest tablou sonor, s-au alăturat cu mărturii și amintiri Sorin Constantin Stragea și ing. Cotizo Negruțiu – păstrător al ritmului lugojean al toacei, fiu al cartierului „Buchini”, care, în serile Postului Mare, făcea să răsune toaca în ograda sa, ca o binecuvântare ce mângâia cerul cu lemnul rugăciunii.
Festivalul nu a fost doar un act artistic sau o simplă manifestare educațională – ci un tropar viu al Lugojului de altădată, o încercare de a reînvia acel „glas de lemn” care, de peste două veacuri și jumătate, răsună între zidurile bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie de har și frumusețe duhovnicească, ridicată în anul mântuirii 1766, veritabilă „icoană de piatră” a Ortodoxiei bănățene.
