Acasă Cultura Festivalul Inimilor – ediţia a XX-a

Festivalul Inimilor – ediţia a XX-a

296
DISTRIBUIȚI

Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local şi Casa de Cultură a Municipiului organizează, în perioada 1-5 iulie, Festivalul Inimilor, ajuns anul acesta la cea de-a XX-a ediţie. Manifestarea va aduce pe scena din Parcul Rozelor ansambluri folclorice din Georgia, Germania, Olanda, Macedonia, Mexic, Serbia, Tahiti, Turcia, Ungaria şi România. Conceput în ianuarie 1990 şi iniţiat în luna iulie a aceluiaşi an, “Festivalul Inimilor”, denumire ce i-a fost atribuită în semn de omagiu pentru cei care s-au jertfit în decembrie ‘89, a devenit una din cele mai importante sărbători folclorice internaţionale, inclusă în calendarul UNESCO. Sărbătoarea folclorului mondial aduce la Timişoara unele dintre cele mai cunoscute ansambluri folclorice din toată lumea, un motiv în plus de bucurie pentru iubitorii de folclor. Spectacolele se vor desfăşura în fiecare zi de la ora 19, în Parcul Rozelor, accesul publicului fiind liber. Programul manifestărilor va debuta
miercuri, 1 iulie, de la ora 19, cu un spectacol al Ansamblului Timişul şi cu participarea extraordinară a soliştilor: Nicoleta Voica, Andreea Voica, Carmen Popovici Dumbravă, Luminiţa Jucu, Stana Izbaşa, Vasile Conea şi Dumitru Stoicănescu. Joi, 2 iulie, la ora 18, vor avea loc depuneri de coroane la Monumentul Crucificării din faţa Catedralei Mitropolitane, după care timişorenii vor putea asista la parada formaţiilor participante la festival, pe traseul Piaţa Victoriei – Parcul Rozelor. De la ora 19, pe scena din Parcul Rozelor va avea loc festivitatea de deschidere a Festivalului Inimilor, cu un cuvânt de salut din partea primarului Timişorei, Gheorghe Ciuhandu, şi din partea oficialităţilor locale. Joi, vineri şi sâmbătă, de la ora 19, programul din Parcul Rozelor va cuprinde spectacole susţinute de ansamblurile naţionale şi internaţionale participante în Festival. Festivalul Inimilor se va încheia duminică, 5 iulie, cu un spectacol la Muzeul Satului Bănăţean, susţinut de formaţiile participante, care se va desfăşura între orele 11-14, gala de închidere urmând de la ora 19, în Parcul Rozelor.

Comentarii

comentarii