Pe toate acestea le puteți vedea în cadrul festivalului medieval Prin foc și sabie – o călătorie cronologică prin istoria Europei.
Vor fi readuse la viață de către numeroase grupuri de reconstituire istorică partenere, din România și din străinătate.
“Purtați printr-o aventură cronologică, din preistorie până în Epoca Modernă, vă invităm să retrăiți istoria, de această data la Muzeul Satului Bănățean!”, îndeamnă organizatorii.
Programul
Miercuri, 6 septembrie
18:00 Deschiderea festivă a evenimentului cu:
– Dr. Arheolog Marius Barbu – Atelier de arheologie experimentală cu piatră cioplită preistorică
– Komakiza, fierarul dac – Atelier de fierărie antică
– Damanais – ARS FABRILIS OFFICINA – atelier de lemnărit la strung antic
– Hrafnabroethr – navigatori și luptători varegi din secolul al X-lea
– Asociația Losonczy István – soldații apărători ai Cetății Timișoarei în fața expansiunii otomane din secolul al XVI-lea
– Eyaletul de Timișoara – reprezentanții lumii otomane, cu care începând cu 1552 Timișoara intră într-o nouă eră
19:00 – SPECIMEN TEATRO (Italia) – ”Canti d’amore e tarantelle” – Cântece de dragoste și tarantele, muzică veche tradițională din sudul Italiei
20:00 – TRUVERII – concert spectacol ”D’ale amorului” – povești vechi muzicale și teatrale
Joi, 7 septembrie
18:00-21:00 Ateliere interactive
– Dr. Arheolog Marius Barbu – Atelier de arheologie experimentală cu piatră cioplită preistorică
– Komakiza, fierarul dac – Atelier de fierărie antică
– Damanais – ARS FABRILIS OFFICINA – atelier de lemnărit la strung antic
Tabere istorice vizitabile
– Hrafnabroethr – navigatori și luptători varegi din secolul al X-lea
– Asociația Losonczy István – soldații apărători ai Cetății Timișoarei în fața expansiunii otomane din secolul al XVI-lea
– Eyaletul de Timișoara – reprezentanții lumii otomane, cu care începând cu 1552 Timișoara intră într-o nouă eră
18:00 Hrafnabroethr – despre viața în centrele comerciale de pe cursul Volgăi, raiduri pe uscat și apă, comerțul cu sclavi în Rusia Kieveană a sec. al X-lea
18:45 Asociația Losonczy István și Eyaletul de Timișoara – Banatul în epoca expansiunii otomane
19:30 – BAGHATUR – ALTYN TAIGA – din locurile unde se întâlnesc taigaua siberiană, stepele Kazahstanului și câmpiile mongole, sosește prin istorie acest proiect de reenactment muzical, care prezintă cultura popoarelor altaice
Vineri, 8 septembrie
18:00-21:00 Ateliere interactive
– Dr. Arheolog Marius Barbu – Atelier de arheologie experimentală cu piatră cioplită preistorică
– Komakiza, fierarul dac – Atelier de fierărie antică
– Damanais – ARS FABRILIS OFFICINA – atelier de lemnărit la strung antic
– Asociația Istoria Vie – gastronomie istorică
– Asociația Zestrea – atelier de măști tradiționale și opinci
Tabere istorice vizitabile
– Hrafnabroethr – navigatori și luptători varegi din secolul al X-lea
– Compania Dragonului – mercenari infanteriști din prima jumătate a secolului al XV-lea
– Societas Falconis – mercenari italieni din jurul anului 1500
– Asociația Losonczy István – soldații apărători ai Cetății Timișoarei în fața expansiunii otomane din secolul al XVI-lea
– Thurzovi Drabanti (Slovacia) – nobili și soldați ai secolelor XVI-XVII
– Eyaletul de Timișoara – reprezentanții lumii otomane, cu care începând cu 1552 Timișoara intră într-o nouă eră
– Helmbrechti shs (Cehia) – artileriști și muschetari din Europa Centrală din sec. al XVII-lea
– Asociația Historia Renascita – arnăuți și alte tipologii militare specifice zonei balcanice la finalul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea
18:00 – Compania Dragonului și Societas Falconis – zorii modernității militare: ascensiunea mercenarilor și a pulberii negre
20:00 Spectacol folcloric – formația ”Virtuozii Banatului”
21:00 Veselie la taberele istorice
Sâmbătă, 9 septembrie
14:00-22:00 Ateliere interactive
– Dr. Arheolog Marius Barbu – Atelier de arheologie experimentală cu piatră cioplită preistorică
– Komakiza, fierarul dac – Atelier de fierărie antică
– Damanais – ARS FABRILIS OFFICINA – atelier de lemnărit la strung antic
– Asociația Istoria Vie – gastronomie istorică
– Asociația Zestrea – atelier de măști tradiționale și opinci
– Fiare din Beci – expoziție interactivă de spade și săbii originale
Tabere istorice vizitabile
– Hrafnabroethr – navigatori și luptători varegi din secolul al X-lea
– Compania Dragonului – mercenari infanteriști din prima jumătate a secolului al XV-lea
– Societas Falconis – mercenari italieni din jurul anului 1500
– Asociația Losonczy István – soldații apărători ai Cetății Timișoarei în fața expansiunii otomane din secolul al XVI-lea
– Thurzovi Drabanti (Slovacia) – nobili și soldați ai secolelor XVI-XVII
– Eyaletul de Timișoara – reprezentanții lumii otomane, cu care începând cu 1552 Timișoara intră într-o nouă eră
– Helmbrechti shs (Cehia) – artileriști și muschetari din Europa Centrală din sec. al XVII-lea
– Proiectul ”Răscoala” – cultură materială țărănească transilvăneană specifică răsculaților lui Horea, secolul al XVIII-lea
– Asociația Historia Renascita – arnăuți și alte tipologii militare specifice zonei balcanice la finalul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea
14:30 – Înfățișarea oștirilor – călătorie în lumea militară a secolelor X – XIX
15:30 – Compania Dragonului și Societas Falconis – zorii modernității militare: ascensiunea mercenarilor și a pulberii negre
16:00 – Bătălia secolelor – ciocnirea tuturor soldaților din taberele istorice
17:00 – URSIT – ”Cum să ciuperci?” – atelier interactiv de ciupercărit
18:45 – Prezentarea trupelor de reconstituire istorică de epocă modernă (Asociația Losonczy István, Thurzovi Drabanti, Helmbrechti shs și Asociația Historia Renascita)
20:00 PEREGRINII – ”Visul hoinarului” – muzica tavernelor, poveștile cântate de oștenii din taberele luminate seara de foc și veselie, dar și muzica barzilor de la curțile castelanilor
21:00 Uniunea artiștilor cronicari – ”Rug și flacără” – un spectacol luminos de foc și jar prezentat de jongleri și actori pirotehnici
Duminică, 10 septembrie
11:00 – 15:00 Ateliere interactive
– Dr. Arheolog Marius Barbu – Atelier de arheologie experimentală cu piatră cioplită preistorică
– Komakiza, fierarul dac – Atelier de fierărie antică
– Damanais – ARS FABRILIS OFFICINA – atelier de lemnărit la strung antic
– Asociația Istoria Vie – gastronomie istorică
– Asociația Zestrea – atelier de măști tradiționale și opinci
– Fiare din Beci – expoziție interactivă de spade și săbii originale
Tabere istorice vizitabile
– Hrafnabroethr – navigatori și luptători varegi din secolul al X-lea
– Compania Dragonului – mercenari infanteriști din prima jumătate a secolului al XV-lea
– Societas Falconis – mercenari italieni din jurul anului 1500
– Asociația Losonczy István – soldații apărători ai Cetății Timișoarei în fața expansiunii otomane din secolul al XVI-lea
– Thurzovi Drabanti (Slovacia) – nobili și soldați ai secolelor XVI-XVII
– Eyaletul de Timișoara – reprezentanții lumii otomane, cu care începând cu 1552 Timișoara intră într-o nouă eră
– Helmbrechti shs (Cehia) – artileriști și muschetari din Europa Centrală din sec. al XVII-lea
– Proiectul ”Răscoala” – cultură materială țărănească transilvăneană specifică răsculaților lui Horea, secolul al XVIII-lea
– Asociația Historia Renascita – arnăuți și alte tipologii militare specifice zonei balcanice la finalul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea
14:00 Bătălia secolelor – ciocnirea tuturor soldaților din taberele istorice
15:00 Salutul trupelor și salve de onoare.
Comentarii
comentarii