Acasă Cultura Festivalul Très Court – Best Of 2020

Festivalul Très Court – Best Of 2020

630
DISTRIBUIȚI

Institutul Francez Timișoara atenționează că Festivalul Internațional de Foarte Scurt Metraj Tres Court, coordonat de Institutul Francez din România, anunță difuzarea online gratuită în data de 14 noiembrie 2020 a unui program Best Of 2020 și a unei selecții de scurt metraje românești în competiție.

Festivalul Très Court s-a adaptat crizei sanitare, trecând online în luna iunie, când peste 5.500 de spectatori români au putut urmări peste o sută de filme de maxim 4 minute venite din toate colțurile lumii.

Pentru cei care l-au ratat, dar și pentru fanii împătimiți, am pregătit o selecție de 29 filme din diversele secțiuni ale festivalului, care vorbesc cu umor, cu emoție sau cu îngrijorare despre frământările omenirii de dinaintea pandemiei. Printre ele, veți regăsi câștigătorii Marelui Premiu, ai Premiului pentru originalitate, ai celui pentru Animație sau ai Premiului pentru Drepturile Femeilor.

Pentru a însoți această selecție și a încuraja regizorii români în această perioadă puțin favorabilă difuzării creației artistice, vă prezentăm și Competiția românească, cu 9 filme de maxim 4 minute, realizate de amatori sau profesioniști. Ca și stil, filmele sunt ca de obicei foarte diverse, de la filme artistice cu o componentă filosofică la comedii realizate de amatori, documentare și chiar un thriller.

Câștigătorii acestei competiții vor fi anunțați în 15 noiembrie: laureatul Marelui Premiu (un trofeu și un smartphone oferit de Orange) decis de juriul național și Premiul OIF (o tabletă), decis de Organizația Internațională a Francofoniei.

Juriul național a fost compus din:

Anca Hanu – actriță la Teatrul Național Cluj-Napoca, premiul UNITER 2020 pentru cea mai bună actriță în rol principal
Radu Toderici – critic de film și redactor la revista “Steaua”
Gheorghe Ciucă – reprezentant Orange
Raluca Mateiu – coordonatoarea Festivalului Très Court în România

Linkul de difuzare a filmelor va fi anunțat în curând în cadrul evenimentului de Facebook creat.

Comentarii

comentarii