Acasă Eveniment Fiica găsită moartă în casă de mamă. Tânăra, care suferea de depresie,...

Fiica găsită moartă în casă de mamă. Tânăra, care suferea de depresie, şi-ar fi pus capăt zilelor

11467
DISTRIBUIȚI

O mamă și-a descoperit sâmbătă după-masă fiica moartă în casă. Femeia, de 71 de ani, locuia cu fata ei, în vârstă de 39 de ani, într-o casă de pe strada Memorandului din Timișoara.

Pentru că nu și-a mai văzut fiica de vineri seară, în condițiile în care una dintre ele locuia la parter, iar cealaltă la etaj, femeia a mers să-şi cheme fata la masă.

Când a intrat în cameră, bătrâna a avut parte de un şoc. Fiica ei zăcea moartă, după ce ar fi luat o supradoză de medicamente.

Batrana a pus mana pe telefon si a dat imediat alarma la 112, insa echipajul medical ajuns la fata locului nu a mai putut face nimic pentru a salva viata tinerei in varsta de 39 de ani. Din primele date, se pare ca aceasta si-a pus capat zilelor.

Tanara, absolventa a Facultatii de Farmacie, acum somera, era cunoscuta cu probleme pshice, iar in trecut ar mai fi incercat sa-si ia viata.

Cele doua, mama si fiica, se aflau sub supraveghere judiciara, intr-un dosar al Politiei din Cluj, pentru detinere si comercializare de pastile si substante halucinogene.

Comentarii

comentarii