Acasă Cultura Filmul „După dealuri”, propunerea României pentru Oscar, rulează la Timişoara

Filmul „După dealuri”, propunerea României pentru Oscar, rulează la Timişoara

DISTRIBUIȚI

VIDEO

Un film inspirat de „cazul Tanacu”

Distins cu două premii la Festivalul de Film de la Cannes şi propus de România la Oscarul pentru „Cel mai bun film străin”, filmul „După dealuri”, cea mai recentă producţie a regizorului Cristian Mungiu, rulează şi la Timişoara.

După o premieră de gală, cu peste 1000 de invitaţi, la Cinema Patria din Bucureşti, „După dealuri” şi-a început traseul prin ţară, urmând să ajungă, în următoarele săptămâni, în peste 40 de oraşe. Începând de vineri, 26 octombrie, filmul rulează şi la Timişoara, la Cinema City din Iulius Mall.

 

„După dealuri” este scris şi regizat de Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran. Imaginea este semnată de Oleg Mutu. Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie, faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

Filmul premiat la Cannes pentru scenariu şi interpretare – dublu trofeu care premiază prestaţiile actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur – îşi continuă între timp traseul prin marile festivaluri ale lumii. Notorietatea îi este confirmată de proiecțiile sold out – cu câteva zile înainte de rulare – de la Haifa, Hamburg, BFI London Film Festival sau New York Film Festival. Recent, „După dealuri” a câştigat Marele Premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA, la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, trofeu acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană. „După dealuri” a fost desemnat Cel mai bun film la Festivalul de Film de la Vukovar (Croaţia) şi la Herceg Novi (Muntenegru). În jur de 40 de ţări, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia, au cumpărat drepturile de distribuţie ale filmului. Distribuitorul român este Voodoo Films.

Comentarii

comentarii