Acasă Eveniment Filtru de poliţie mutat între vămi

Filtru de poliţie mutat între vămi

DISTRIBUIȚI

Traficul de ţigări primeşte o lovitură fatală în vestul ţării…
Poliţia Timiş a instalat un nou filtru de control chiar în faţa magazinelor dutty-free din Vama Moraviţa, de unde provine cea mai mare cantitate de ţigări netimbrate cu care se face contrabandă în zona de vest a ţării. Potrivit şefului Poliţiei Timiş, comisar-şef Săndel Palade, echipa mixtă de control de la vama româno-sârbă va funcţiona non stop şi este alcătuită dintr-un poliţist, un comisar al Gărzii Financiare, un poliţist de frontieră şi un jandarm.
În urmă cu aproape un an, Palade a intensificat numărul controalelor pe toate căile de acces dintre Moraviţa spre judeţ şi, deşi numărul contrabandiştilor s-a redus, fenomenul nu a dispărut.
În schimb, s-a constatat că a crescut numărul celor care riscă şi încearcă să introducă în ţară   cantităţi tot mai mari de ţigări.
“A fost dorinţa expresă a prefectului să mutăm filtrul între cele două vămi.
Acum chiar nu mai mişcă nimic la Moraviţa.
Nimeni nu mai poate cumpăra mai mult de un cartuş de ţigări şi o sticlă de alcool.
Filtrul este unul mixt, pentru a nu exista nici cea mai mică suspiciune”, spune Săndel Palade, şeful IPJ Timiş.

Comentarii

comentarii