Acasă Economic Finanţări suplimentare de 60 milioane de euro pentru cercetare, dezvoltare şi inovare

Finanţări suplimentare de 60 milioane de euro pentru cercetare, dezvoltare şi inovare

DISTRIBUIȚI

Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), anunţă contractarea de finanţări în valoare de 60 milioane de euro pentru cercetare dezvoltare şi inovare în cadrul operaţiunii „Dezvoltarea infrastructurii CD existente şi crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de cercetare)” – axa prioritară 2 POS CCE – „Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate”.

Astfel, au fost semnate contracte de finanţare pentru toate cele 17 proiecte aflate pe lista de rezervă care au obţinut 26 de puncte, în urma procesului de evaluare şi selecţie, şi care îndeplineau în continuare criteriile de eligibilitate. Aceste noi finanţări au fost acordate datorită suplimentării bugetului apelului cu 50 milioane de euro, economii identificate în cadrul programului, la care s-au adăugat alte 10 milioane de euro, economii realizate în cadrul axei prioritare 2. „Suplimentarea bugetului alocat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice pentru cercetare, dezvoltare şi inovare şi semnarea acestor contracte au o importanţă extrem de mare pentru dezvoltarea infrastructurii publice în acest domeniu. Cercetarea, dezvoltarea şi inovarea reprezintă motorul dezvoltării unei societăţi bazate pe cunoaştere în scopul asigurării unei vieţi mai bune pentru români şi a dezvoltării economiei locale”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Pe lista cererilor de finanţare semnate în cadrul operaţiunii „Dezvoltarea infrastructurii CD existente şi crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de cercetare)” se numără și proiectele Universitatății „Politehnica” din Timişoara – ”Platforma integrată de cercetare-dezvoltare pentru comportarea construcţiilor la acţiuni extreme” cu o asistenţă financiară nerambursabilă 21.000.000 de lei și cel al Universitatății de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timișoara – ”Studiu multicentric privind utilizarea abordului robotic în corelarea scăderii nivelului de adipokine circulante din obezitate cu riscul apariţiei cancerului pelvin”, cu 19.000.000 de lei.

Comentarii

comentarii