Acasă Actualitate Firmele, organizaţiile şi instituţiile sunt chemate la Târgul Economiei Sociale din Piaţa...

Firmele, organizaţiile şi instituţiile sunt chemate la Târgul Economiei Sociale din Piaţa Unirii Timişoara

DISTRIBUIȚI

ONGFest – Târgul Economiei Sociale va avea loc în Piaţa Unirii Timişoara, în perioada 8 –9 octombrie (sâmbătă şi duminică). Evenimentul este organizat sub forma de caravană, în 10 oraşe, în perioada septembrie – octombrie (Bucureşti, Iaşi, Bacău, Craiova, Sibiu, Miercurea Ciuc, Cluj Napoca, Oradea, Timişoara şi Constanţa. Conceptul mizează în egală măsură pe componenta de spectacol stradal, concert, festival, dar şi pe interesul şi pe networking şi implicarea cetăţenilor. Intrarea este liberă. Economia socială, voluntariatul şi spiritul civic sunt principalele teme care vor fi abordate în cadrul festivalului. Până acum, peste 350 de ONG-uri şi peste 50.000 de persoane au participat la Târgul Economiei Sociale. Caravana este o platformă unică de comunicare directă la nivel naţional pentru toate cele trei sectoare (public, de afaceri, nonprofit). În acest mod este facilitată dezvoltarea parteneriatelor între ONG-uri, instituţii publice şi companii. Peste 400 de organizaţii neguvernamentale sunt asteptate să îşi expună proiectele în faţa publicului larg, potenţiali voluntari şi beneficiari. Se doreşte activarea spiritului civic şi determinarea membrilor comunităţilor locale de a se implica în soluţionarea problemelor de ordin social. Evenimentele vor fi bazate pe tema economiei sociale ce include organizaţii active în protecţia socială, serviciile sociale, sănătate, băncile, asigurările, producţia agricolă, serviciile de proximitate, educaţie şi formare, cultură, sport şi activităţi recreative.

 

Comentarii

comentarii