Acasă Actualitate Firmele se grăbesc să își plătească dările la bugetul local, pentru a...

Firmele se grăbesc să își plătească dările la bugetul local, pentru a beneficia de reducere și a acoperi din ”scumpirea” impozitelor

DISTRIBUIȚI

Primele două săptămâni ale perioadei în care a demarat încasarea taxelor locale la Timișoara a adus dublarea sumelor plătite de firmele din oraș. De la 4,9 milioane de lei s-a ajuns la 8,3 milioane de lei plătiți, în perioada amintită. Astfel, contribuabilii pot obține o reducere de 10% pentru plata anticipată a impozitelor, reușind să mai atenueze din majorarea impusă de primărie la mare parte din aceste taxe și impozite.

În total, aproape 45.000 de plăți au fost înregistrate la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT). Astfel, în perioada 16-31 ianuarie, taxele locale au fost achitate de 43.098 de persoane fizice și 1.323 de persoane juridice. Până la 31 ianuarie, persoanele fizice au achitat dări în valoare totală de peste 17 milioane de lei, o sumă similară celei din anul trecut. În schimb, firmele au contribuit aproape dublu: de la 4,9 milioane de lei în 2024, la 8,3 milioane de lei în 2025. Din suma totală, 35% a fost încasată de DFMT prin sistem online.

Persoanele fizice și juridice care achită impozitul pe clădiri, impozitul pe teren sau impozitul pe mijloacele de transport până la data de 31 martie beneficiază de o reducere de 10%.

Plata impozitului pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport se poate face atât online, cât și fizic, la casieriile din incinta sediului DFMT de pe str. Demetriade nr. 1 (incinta Iulius Mall) sau la oficiile poștale din oraș. Timișorenii pot accesa platforma pentru plăți online la următorul link: https://plata.dfmt.ro/Plata2/auth/login.

Programul cu publicul al Direcției Fiscale este luni – joi, orele 08:30 – 16.00 și vineri, orele 08:30 – 14.00.

Comentarii

comentarii