Acasă Actualitate Fiscomed a reunit, la Timișoara, doctorii, banii și corectitudinea

Fiscomed a reunit, la Timișoara, doctorii, banii și corectitudinea

DISTRIBUIȚI

Colegiul Pacienților, Medicis Timișoara, Consiliul Județean Timiș, ANAF, în colaborare cu MedLife, Dental Clinic dr.Leahu și alte companii din domeniul medical, au organizat Fiscomed – primul simpozion din România care reunește sfera medicală cu cea fiscală, dedicat tuturor doctorilor, și ajuns la ediția a patra.

Evenimentul a avut loc, vineri 3 martie de la ora 17.00, în Aula magna a UMF Timișoara.

În discursul său, dr. Adrian Bădescu, fondatorul Medicis, a spus: “E o vorbă care circulă în America și care sugerează că este o mare provocare ca să pui în aceeași încăpere banii și corectitudinea. Astăzi, vineri 3 martie, la Timișoara, îi vom depăși pe americani și punem în aceeași încăpere medicii, banii și corectitudinea. Cam de aici am plecat în acest proiect Fiscomed, împreună cu Dorin Rață, dar adevăratul creator este Dorin. Eu l-am sprijinit, dar toate meritele sunt ale lui Dorin”.

Dr. Bădescu a declarat în mod plastic că medicina este prințesa, dar în România este și Cenușăreasa. Sunt foarte multe temeri cu ceea ce se va întâmpla în următorii 15-20 de ani ani cu medicina, fiindcă intră inteligență artificială în sistem, intră online-ul și foarte multă tehnologie. Conform unui statistici, din anul 2022, 20% din populația României a dat mită, în relație cu instituțiile. 36% a declarat că a apelat la o cunoștință pentru a-și rezolva o problemă sau alta, iar un procent de 13% a utilizat favorul sexual pentru a-și rezolva anumite chestiuni. Darea de mită și evaziunea fiscală sunt ilegale. Dacă pentru darea și primirea de mită pedepsele sunt până la șapte ani, în cazul evaziunii fiscale, pedepsele pot ajunge până la 15 ani. E foarte bine să nu faci evaziune fiscală mai ales în privat și trebuie înregistrat tot. E un respect al pacienților când văd că totul se întâmplă sub ochii lor corect. Ai o relație extraordinară cu legea de încredere și ajută foarte mult în cazul creditelor pe care le poți lua dacă fiscalizezi corect. Sunt foarte puține companii în Timiș care au o valoare de peste 500.000 €. Pentru o companie de sub 500.000 €, statul ia un impozit de 1%.

“Să-mi trag în piept partenerul meu de business care este statul și să risc închisoare și multe alte probleme, pentru ce? Să spunem că dacă compania mea produce 100.000 de € într-un an, impozitul este 1%, adică 1000 €. Este mult? Mesajul este să încercăm să construim o societate și firme curate, că vom ajuta societatea și vom ridica medicina acolo unde este locul la nivel de prințesă și nu de Cenușăreasă”, a concluzionat dr. Bădescu.

La rândul său, prof.univ.dr. Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timișoara, a atras atenția că mult timp sistemul medical a funcționat într-o ignoranță, iar medicii nu au înțeles importanța fiscalizării activității lor. Se spune că două lucruri nu pot fi evitate moartea și fiscul. Medicii pot amâna acel moment inevitabil care este întâlnirea omului cu moartea, pot face lucruri mari și pot ajuta cetățeanul. Pot da ani vieții și viață anilor.

“Iată că și fiscul, ANAF, vine spre noi  să ne explice, să ne ajute și să facă o colaborare benefică astfel cu medicii. O colaborare bună cu fiscul înseamnă libertatea individuală și libertatea ca societate. Evaziunea fiscală se pedepsește cu pedepse mult mai mai mari față de alte infracțiuni, inclusiv pentru luare de mită. Evaziunea fiscală amenință grav libertatea și funcționalitatea normală a societății. Această colaborare cu ANAF-ul, aceste evenimente extraordinare care au loc între sistemul medical și ANAF prin proiectul Fiscomed sunt extraordinar de benefice și ajută să ne împlinim profesional și să ne desfășurăm activitatea corect”, a subliniat prof. Săndesc.

Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a intrat în direct din București și a subliniat importanța acestui eveniment, Fiscomed, care a ajuns la a patra ediție. El a susținut proiectul încă de la început, fiindcă este foarte important ca domeniul medical și cel fiscal să colaboreze pentru bună funcționare a activității care trebuie să se desfășoare pe încredere și deschidere.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat că scopul CJT este să facă din sănătate unul dintre obiectivele majore ale activității și obiectivul este ca CJT să se asigure ca infrastructura de bază a sistemului medical din Timiș să funcționeze și să fie bine construită. Investițiile pe care CJT va continua să le facă la Spitalul Județean Timișoara și în celelalte spitale din județ vor schimba în bine activitate. Va fi construit primul spital nou de după revoluție, aici la Timișoara. E vorba de maternitatea care se ridică acum și va face parte din acest hub de sănătate, pe care CJT îl dezvoltă la spitalul județean. Inima acestui hub fi construită în următoarea ani. E vorba de noua clădire cu un nou ATI, peste 20 de săli de operații, cu centrul de mare arși, clădirea administrativă și cu heliport.

“Vrem să schimbăm la Spitalul Județean  modul în care pacientul interacționează cu sistemul, de la primul pas în clădire. Mulți români au ales să plece din România din cauza sistemului de sănătate nefuncționabil. Mulți medici au preferat să plece în Occident tocmai pentru că nu se simțeau bine în sistemul medical din România. Pot spune că și la noi, în Timiș, lucrurile se schimbă în bine. Această întâlnire este foarte binevenită, iar Fiscomed este un proiect foarte bun, de a pune la aceeași masă instituțiile cu care sistemul medical trebuie să colaboreze”, a mai spus Alin Nica.

Comentarii

comentarii