Acasă Actualitate Floriile – Intrarea Domnului în Ierusalim

Floriile – Intrarea Domnului în Ierusalim

DISTRIBUIȚI

Sărbătoarea Floriilor marchează Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim şi are loc în duminica dinaintea Învierii Mântuitorului.

Acest moment este singurul din viaţa pământească a Domnului Hristos în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat, deşi nu purta nici hlamidă împărătească de purpură, nici coroană de aur pe cap şi nu avea nici pază de oşti pământeşti, cum spune părintele Ilie Cleopa, în vol. Predici la Praznice Împărăteşti (1996).

Două sunt motivele pentru care Mântuitorul şi-a făcut o intrare triumfală în vechea Cetate a Ierusalimului: a venit Hristos la Ierusalim pentru a pătimi moarte de cruce de bunăvoie pentru mântuirea lumii, dar şi pentru a se împlini prorociile din Vechiul Testament, să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mântuitorul lumii.

Poporul îl întâmpină pe Iisus cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: “Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9).

“Intră astăzi Hristos cu slavă în Ierusalim, ca un Împărat, ca să împărăţească în veci peste îngeri şi peste oameni. Vine să arate lumii că El singur este adevăratul Împărat şi Mântuitor. Vine Hristos în Ierusalim să se dea de bunăvoie în mâinile cărturarilor şi fariseilor plini de zavistie şi răutate, care căutau să-L omoare. Vine Mântuitorul spre patimă de bunăvoie, ca să fie vândut de ai Săi în mâinile dregătorilor, să fie răstignit pe cruce şi să moară pentru mântuirea noastră, iar a treia zi să învieze”, arată părintele Cleopa în Predica la Duminica Floriilor.

Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se intră în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, care se va încheia cu Învierea Domnului.

În această săptămână, de duminică până vineri se săvârşesc slujbele Deniilor, cea mai emoţionantă fiind denia celor 12 Evanghelii, din Joia neagră.

De Florii se mănâncă peşte, aceasta fiind a doua dezlegare din postul Paştilor, dupăcea din ziua Bunei Vestiri.

În ziua de Florii, oamenii duc la biserica ramuri de salcie, care sunt sfințite și puse apoi la icoane, la pomii fructiferi pentru a-i ajuta să rodească sau la ușa casei pentru a fi protejată tot anul. Conform credinței, ramurile ajută la tămăduirea bolilor, la belșug în gospodărie și sunt păstrate pe tot parcursul anului, până la următoarea sărbătoare de Florii.

De Florii, oamenii merg pe la mormintele rudelor pentru a le agăţa de cruci crenguţele de salcie, astfel aceştia vor şti că Paştele se apropie.

Tot în ziua de Florii, există tradiţia ca şnurul de la mărţisor să fie agăţat într-un copac înmugurit sau înflorit, pentru a avea sănătate şi belşug în anul ce urmează.

Există în unele zone ale ţării şi obiceiul ca fetele singure să-şi pună busuioc sub pernă ca să devină mai frumoase şi mai dorite de flăcăi, pentru a se putea mărita în acel an.

În alte zone, de Florii se scoate zestrea din casă, pentru a fi aerisită.

Un alt obicei întâlnit în unele zone este acela ca părinţii să îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când vin de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

În duminica Floriilor sunt serbaţi cei care poartă nume de flori: Viorel, Viorela, Margareta, Camelia, Brânduşa sau Lăcrămioara, dar şi cei care sunt botezaţi Florin, Florina sau cu nume derivate ale acestora.

Comentarii

comentarii