Acasă Actualitate Florin Chilian va participa la „Pedalarea de primăvară”

Florin Chilian va participa la „Pedalarea de primăvară”

DISTRIBUIȚI

Florin Chilian va fi invitatul special al „Pedalării de primăvară”, marşul pe două roţi prin Timişoara organizat sâmbătă 24 aprilie, de „Verde pentru biciclete”. Înainte de a se apuca de cântat, Chilian a fost campion naţional la ciclism, aşa că bicicliştii timişoreni vor trebui să pedaleze din greu pentru a se ţine după el. Participanţii la „Pedalarea de primăvară”, se vor aduna sâmbătă, 24 aprilie, pe platforma Timco de pe Calea Circumvalaţiunii. Startul se va da la ora 11, bicicliştii având de parcurs un traseu de circa 8 kilometri pe străzile din oraş. Primele 500 de persoane care vor ajunge sâmbătă la locul de întâlnire vor primi din partea organizatorilor unul dintre cele 500 de tricouri de ciclism gratuite.
La „pedalare” vor participa şi 25 de poliţişti comunitari, dar şi mai mulţi bloggeri, cum ar fi Sebastian Bârgău, Ionuţ Oprea, Tudor Popa şi Ovidiu Lala.
Campania „Verde pentru biciclete” a fost iniţiată de Fundaţia Bega, în colaborare cu Clubul Sportiv Gratzu şi alţi parteneri. Obiectivul campaniei este de a-i convinge pe timişoreni să folosească cât mai mult mult bicicleta, pentru sănătatea lor şi pentru un mediu sănătos.

Comentarii

comentarii