Acasă Economic FM Logistic România va mări capacitatea depozitului de la Dudeştii Noi

FM Logistic România va mări capacitatea depozitului de la Dudeştii Noi

DISTRIBUIȚI

Compania de transport şi logistică FM Logistic România estimează pentru anul viitor o creştere a cifrei de afaceri de aproximativ 11% , de la 18 milioane de euro în acest an, la 20 milioane de euro, a declarat, vineri, directorul general al FM Logistic pentru România şi Ungaria.
„Ne aşteptăm la o uşoară creştere. Estimăm o cifră de afaceri de aproximativ 20 milioane de euro, iar pentru anul acest vom înregistra 18 milioane de euro”, a declarat directorul general al FM Logistic pentru România şi Ungaria, Sylvain Cotin.
De asemenea, compania intenţionează ca anul viitor să-şi mărească suprafaţa depozitului de la Dudeştii Noi, judeţul Timiş, cu 7.000 de mp, de la 14.000 mp, cât are în acest moment, până la 21.000. „Pe termen lung, pentru o perioadă de cinci ani, am dori să extindem suprafaţa acestui depozit până la 86.000 mp”, a mai spus Cotin.
Anul viitor compania va mai achiziţiona încă 10 trailere, pe lângă cele 45 pe care deja le are în proprietate. De asemenea, începând cu trimestrul al doilea al anului viitor, FM Logistics România va asigura servicii de logistică pentru compania farmaceutică Sanofi Avensis, care a închiriat în Bucureşti 2.500 mp.
FM Logistic România a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de 18 milioane de euro, are 600 de angajaţi şi deţine 60.000 de mp în patru locaţii din ţară. Principalele puncte de lucru sunt în Bucureşti şi Timişoara. Activitatea de depozitare are 55% pondere în cifra de afaceri, transporturile 40%, iar co-packing 5%. În 2009, FM Logistic a demarat construcţia unei platforme logistice în Petreşti, care va avea o capacitate totală de 110.000 mp.

Comentarii

comentarii