Acasă Actualitate Focar de COVID-19, la o fabrică de încălţăminte din Buziaş

Focar de COVID-19, la o fabrică de încălţăminte din Buziaş

1744
DISTRIBUIȚI

Un nou focar de COVID-19 a izbucnit, în ultimele 24 de ore, la o fabrică de încălţăminte din Buziaş. Numărul focarelor COVID-19 din judeţul Timiş a ajuns la opt.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a anunţat, joi, că cele opt focare sunt în supraveghere epidemiologică, în timp ce în lucru sunt 64 de anchete epidemiologice.

Cele opt focare epidemice sunt la o unitate de procesare a cărnii din Timişoara (219 cazuri confirmate), într-o comunitate de 11 persoane din comuna Gottlob, la Clinica de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Municipal Timişoara (patru cazuri de asistente şi infirmiere), la un centru pentru minori din Timişoara (trei persoane), la Spitalul Judeţean Timişoara (21 de persoane), la o unitate economică de la Lugoj (17 cazuri), la unitatea din Buziaş (şapte cazuri) şi în zona Făget, care are 70 de cazuri confirmate.

Potrivit Prefecturii Timiş, în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 80 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, 202 pacienţi fiind internaţi, iar 20 pe secţia ATI.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii