Acasă Actualitate Focar de scrapia ovină, în Timiş. Este echivalentul „bolii vacii nebune”

Focar de scrapia ovină, în Timiş. Este echivalentul „bolii vacii nebune”

DISTRIBUIȚI

Un focar de scrapia ovină, echivalentul bolii vacii nebune la oi, este înregistrat în judeţul Timiş. Mai multe astfel de cazuri au fost înregistrate în judeţ, iar acum virusul a fost izolat într-o singură locaţie. „Boala scrapia se întâlneşte des. În judeţul Timiş am avut mai multe focare, dar au fost stinse şi a rămas doar cel de la Iosifalău. Este o boală care afectează sistemul nervos şi este cunoscută ca ‘tremuratul oilor’, fiind similara bolii ‘vacii nebune’. Animalele bolnave sunt sacrificate în abatoare pentru stingerea focarului. Din astfel de exploataţii nu iese niciun animal, astfel că nu există pericolul de a ajunge pe piaţă spre comercializare. Evident, nici mieii din aceste ferme nu se sacrifică pentru comercializare”, a declarat luni directorul executiv al DSVSA Timiş, Cristina Popa. Medicul veterinar a mai precizat, potrivit Agerpres, că scrapia, cunoscută ca şi „tremuratul oilor” a apărut ca urmare a introducerii în ferme a berbecilor din spaţiul intracomunitar sau din alte ţări. Este suficient un singur exemplar bolnav pentru a contamina întregul efectiv de animale dintr-o fermă. Boala afectează sistemul nervos central al caprinelor şi ovinelor mai mari de 18 luni. Întrucât se apropie sărbătorile pascale, inspectorii sanitar-veterinari au intensificat acţiunile de control la unităţile agro-alimentare. (sursa: Agerpres)

Comentarii

comentarii